Andreea Bălan a lansat videoclipul melodiei „Baby, be mine“

Andreea Bălan aduce bucurie fanilor ei prin lansarea noului videoclip intitulat “Baby, be Mine”, o poveste de dragoste adolescentină filmată pe o plajă din Los Angeles.

Andreea Balan - Baby be mine

Artista le-a dat întâlnire fanilor de pe Facebook într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri în care Andreea urma să le povestească tuturor prietenilor virtuali cum a fost în vacanţa de o lună şi ce noutăţi mai are. Ceva ce fanii nu ştiau este că, la finalul sesiunii de întrebări, vor primi o surpriză: noul videoclip filmat în Los Angeles cu regizorul Edward Aninaru.

“Am promis fanilor mei că mă voi deschide faţă de ei şi le voi arăta ce trăiesc în viaţa personală prin muzica mea. Iar “Baby be mine” descrie ce simt în prezent, însă ar putea fi povestea oricui. Ideea clipului îmi aparţine în întregime. De fiecare dată când înregistrez o piesă, îmi imaginez cum ar arăta pe scenă sau într-un videoclip, cum aş transforma versurile şi melodia într-o experienţă vizuală. De obicei aduc show-uri speciale, acum vreau să spun o poveste de dragoste”, a spus Andreea.

Regia poartă semnătura lui Edward Aninaru, scenariul este scris de Andreea Bălan, responsabili cu styling-ul au fost cei de la The Fashion Jumper, iar make-up-ul a fost realizat de Satya Linak, artista care a colaborat şi cu Lady Gaga în noua campanie Tom Ford.

LASĂ UN COMENTARIU