Angelo a lansat, alături de Nicole Cherry, un lyric video pentru piesa „Pot eu să te urăsc“

Angelo, fost concurent la „Vocea României“, care a făcut parte din echipa lui Marius Moga, a lansat, alături de Nicole Cherry, melodia „Pot eu să te urăsc?“.

Angelo si Nicole Cherry

Melodia a fost compusă de Marius Moga. „Ideea piesei o aveam de ceva timp, iar într-o noapte, stăteam la studio şi lucram la ea împreună cu Alex Parker. A intrat deodată Marius, a auzit piesa, i-a plăcut şi ne-am pus pe compus liniile şi versurile şi gata melodia“, a povestit Angelo.

Ideea de a o coopta pe Nicole a venit de la sine şi se vede că a fost o alegere inspirată: „De când am auzit-o, am simţit că asta trebuie să fie următoarea piesă pe care o lansez, doar că simţeam că îi mai trebuie ceva. Marius s-a gândit că ar fi tare să o cânt împreună cu cineva şi primul nume care ne-a venit în minte a fost Nicole Cherry. Sper mult să va placă“, a adăugat Angelo.

„Colaborarea cu Angelo este o mare bucurie, pentru că piesa aleasă şi compusă de Marius Moga, ‘Pot eu să te urăsc?’, ni se potriveşte amândurora. Mesajul transmis este unul puternic, care, sper, să ajungă în sufletele tuturor ascultătorilor“, a spus Nicole Cherry.

LASĂ UN COMENTARIU