Coma a lansat videoclipurile pieselor „Orizont“ și „La hotar“

“Orizont” şi “La hotar” sunt piesele pentru care Coma a lansat două videoclipuri. Cele două melodii sunt incluse pe noul album Coma – Orizont, ce s-a lansat pe 26 noiembrie, în cadrul unui concert la Arenele Romane.

Coma

“Am ales să lansăm aceste două videoclipuri în acelaşi timp pentru că, împreună, ele reprezintă exact identitatea Coma – dualitatea – pe care o regăsim şi în afara scenei, în logo-ul trupei, prin pana şi bâta care se întretaie. Agresivitatea piesei “Orizont” şi linistea şi căldura piesei “La hotar” ilustrează împletirea între sensibilitate şi putere, între poetic şi masculin” , a declarat Coma.

Premiera celor două videoclipuri a avut loc la Cărtureşti Verona, în cadrul unui eveniment în care fani şi jurnalisti deopotrivă au putut asculta alături de COMA, în avanpremieră, noul album – Orizont.

Videoclipurile “Orizont” şi “La hotar” au fost regizate de Black Moon, responsabil pentru toate videoclipurile Coma, începând cu anul 2011. Totul a fost filmat într-o singură zi, cu ajutorul fanilor. “Am fost ajutaţi de cei care ne-au făcut să fim astăzi aici, fanii Coma, cei mai devotaţi şi dedicaţi fani din lume, cărora le mulţumim!”, a mai declarat Coma.

Orizont, mult-aşteptatul album Coma, reuneşte deopotrivă piese deja cunoscute (“Cel mai frumos loc de pe pamânt”, “Document”, “Chip”, “Vezi”, “Un semn”) şi cinci piese noi, între care şi “Orizont” şi “La hotar”. Orizont spune povestea Comaşi leagă toate emoțiile din acești ani într-un fir de basm, într-o unitate necesară și așteptată.

Chiar înainte de Crăciun, pe 20 decembrie, Coma va lansa ediţia vinil a albumului Orizont care este disponibilă acum pentru pre-comandă pe GetMusic.ro/Orizont.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here