Damian and Brothers şi Smiley au lansat piesa „În staţie la Lizeanu“

Damian & Brothers împreună cu Smiley au transformat cunoscutul cântec de petrecere „În staţie la Lizeanu“ într-o piesă extrem de actuală, cu un sound urban și foarte modern.

damian-draghici-brothers-smiley-in-statie-la-lizeanu

Piesa „În staţie la Lizeanu“ se regăseşte pe albumul „Gypsy rock (Change or die)“, al trupei Damian & Brothers. Materialul a fost creat, produs și coordonat de Damian Drăghici. Producătorii generali ai albumului sunt Universal Music România și Gypsy Productions România, iar producătorii executivi ai albumului sunt Damian Drăghici și HaHaHa Production.

„Iubesc piesa asta de când eram copil, sper să o iubiți și voi“, a spus Damian Drăghici, care a fost completat de Smiley: „Este un proiect inedit la care am lucrat cu plăcere și care ne-a stimulat creativ atât pe mine, cât și pe toți oamenii de la Hahaha Production care sunt implicați în producția acestui album“.

Damian Drăghici, leader-ul și fondatorul trupei, a decis, în acest an, să schimbe sunetul Damian & Brothers, introducând printre instrumentele tradiționale lăutărești elemente de rock, precum chitara electrică, basul electric, tobele de rock și ritmuri de dubstep, reggae și gypsy blues.

LASĂ UN COMENTARIU