Formația 3 Sud Est a lansat videoclipul melodiei „Emoții“

Laurenţiu, Mihai şi Viorel, membrii trupei care a oferit poveşti, trăiri şi sentimente, lansează, alături de Cat Music şi 1Artist Music, un videoclip plin de “Emoţii”, în care îi vedem alături de frumoasele artiste Andreea Banica şi Elena Gheorghe.

3 sud est videoclip emotii

Videoclipul, regizat de Slava Sîrbu, îi prezintă pe cei trei băieţi pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale, unde susţin un concert senzaţional, care împărtăşeşte aceeaşi emoţie pozitivă fanilor, de ieri şi de azi.

„Este un clip de imagine, care pune în valoare noua imagine 3 Sud Est, alături de instrumentişti. Aceasta este şi noua formulă de scenă. Mulţumesc Elenei Gheorghe şi Andreei Bănică pentru prezenţă în videoclipul nostru, precum şi lui Slava Sîrbu, cel care şi-a făcut pe deplin treaba ca regizor“, a spus Laurenţiu Duţă.

Surpriza videoclipului este prezenţa divelor Andreea Bănică şi Elena Gheorghe, de data aceasta în rolul de backing vocal al celebrei trupe. În plus, băieţii de la 3 Sud Est sunt acompaniaţi de un band live, care îi va însoţi de acum, în concerte.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here