Nane a lansat videoclipul melodiei „În locul tău“

După ce la începutul lunii august Nane a lansat, alături de Angeles, videoclipul melodie „$$$ (Banii)“, acum artistul revine cu un nou clip, de această dată realizat pentru piesa „În locul tău“.

nane videoclip in locul tau

Melodia „În locul tău” a fost produsă de Phvne, mixată şi masterizată de Grasu XXL și Cristi Dobrică la Okapi Sound Studio și este una dintre cele mai ascultate piese de pe albumul „Plecat de acasă”.

„Încă de când am ascultat instrumentalul produs de Phvne, am știut că vreau să fac o piesă care să-mi amintească mereu că trebuie să mă bucur de tot ce am și să mă concentrez pe lucrurile pe care vreau să le realizez, în loc să mă las distras de probleme”, a spus Nane.

Videoclipul a fost filmat de Ionuț Marius (Good Stuff) în trei orașe (București, Timișoara și Orșova), în cadrul turneului „Plecat de acasă”, pe care Nane l-a susținut în această primăvară în 10 orașe din țară.

LASĂ UN COMENTARIU