Sore a lansat videoclipul melodiei „Woman“

Sore ne surprinde plăcut şi ne prezintă, odată cu lansarea celui mai recent single al său, o femeie matură, puternică şi sigură pe sine.

Sore

Artista a lansat “Woman”, o piesă despre feminitate, senzualitate, despre iubire şi frumuseţe. Single-ul conţine un mesaj puternic, adresat tuturor femeilor care, indiferent de situaţie, trebuie să se respecte, să fie independente şi, mai ales, fericite.

„’Woman’ este un manifest al adolescenţei transformate în femeie, o piesă senzuală, la care am lucrat alături de Şerban Cazan de la Hahaha Production. Consider că a venit momentul ca publicul meu să vadă că m-am maturizat şi că îmi înţeleg şi îmi iubesc feminitatea, că senzualitatea nu trebuie să fie vulgară. Am ajuns să înţeleg că o femeie se iubeşte şi se acceptă aşa cum e şi îşi ştie defectele şi atuurile şi, în mod evident, ştie ce fel de bărbat vrea să aibă lângă ea. Sper ca mesajul meu să ajungă la cât mai multe fete şi femei care cred în puterea lor”, a declarat Sore.

Clipul este semnat de Khaled Mohktar, concept Nico Grigore, styling Amir Doboş, make-up Traviata Păduraru, hairstyle Adonis Enache.

LASĂ UN COMENTARIU