The Motans a lansat videoclipul piesei „Tu“

The Motans îşi bucură fanii în această perioadă cu multe lansări de piese. De data aceasta, artistul le prezintă fanilor videoclipul oficial al unei piese îndrăgite, „Tu“.

the motans tu

„Tu“ este prima piesă marca The Motans şi a fost lansată în primăvara anului 2016. „Am avut mari emoții urmărind primele reacții și citind primele comentarii. Atunci era o înregistrare făcută în subsolul Casei de Cultură a orășelului Anenii Noi, acum e un videoclip. Pe parcursul acestui an, am aflat cât de mult poate schimba o melodie viața unui om. Atât a mea, cât și acelor care au îndrăgit-o“, a spus The Motans.

Piesa „Tu“ are peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, a fost compusă de Denis Roabeş, muzica a fost creată de Marcel Botezan şi Sebastian Barac, iar de producţie s-a ocupat Alex Cotoi. Videoclipul pentru „Tu“ a fost regizat de Ionuţ Trandafir, iar filmările au avut loc în Bucureşti şi în Cheile Dobrogei.

The Motans este Denis Roabeş, un tânăr din Republica Moldova de 27 de ani care a decis să-şi urmeze pasiunea de a compune muzică sub un pseudonim, în urmă cu doar un an de zile.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here