Katy Perry a lansat clipul piesei „Rise“, prin care susţine Jocurile Olimpice de la Rio

Katy Perry susţine Jocurile Olimpice de la Rio şi lansează piesa „Rise“, care va fi coloana sonoră pentru promovarea şi transmisiunile în direct ale competiţiei pe postul american de televiziune NBC.

katy perry rise

Katy Perry a venit astfel cu un puternic mesaj despre speranţă, fiind un imn al convingerii, perseverenţei şi transformării. NBC şi Katy Perry au colaborat la realizarea unui spot al piesei ce poate fi vizionat în peste 20 de mii de cinematografe din Statele Unite.

„Este o melodie care există în interiorul meu de câţiva ani şi care a reuşit în sfârşit să iasă la suprafaţă. Am fost inspirată să o finalizez acum, decât să o păstrez pentru următorul meu album, pentru că acum, mai mult ca niciodată, este momentul ca lumea noastră să se unească. Ştiu că împreună ne putem ridica deasupra fricii în ţara noastră şi în întreaga lume. Nu mă pot gândi la un exemplu mai bun decât atleţii olimpici care se reunesc la Rio cu putere şi neînfricare pentru a ne aminti tuturor cum ne putem uni în hotărârea de a fi cea mai bună versiune a noastră“, a spus Katy Perry.

LASĂ UN COMENTARIU