EXCLUSIV Adda: „Mereu mi-am dorit să fac piese care să rămână peste ani“

Anul 2016 a fost un an plin pentru Adda. Pe lângă numeroasele piese lansate, fie ele solo sau colaborări, artista a devenit şi mămică.

adda interviu 2017

La mijlocul lunii decembrie, pentru a încheia un an de succes, Adda a lansat „Şampania mea“, o piesă de suflet, despre viaţa şi cariera artistei.

Acum, la începutul lui 2017, Adda ne-a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre trecut, despre prezent şi despre viitor.

TrăieşteMuzica.Ro: La sfârşitul anului trecut ai lansat melodia „Şampania mea“, ale cărei versuri sunt despre viaţa ta şi despre cariera ta. Cum ţi-a venit ideea acestei piese?

Adda: Am stat într-o seară şi mi-am ascultat toate piesele pe care le-am lansat până acum şi mi-am amintit toată povestea din spate. De când am plecat de acasă, ca să-mi împlinesc visele, şi până acum. E o piesă foarte, foarte sinceră şi personală.

„Şampania mea“ este însoţită şi de un video realizat pentru online. Cu cine ai lucrat pentru clip?

Am filmat cu Cucu de la Noaptea Târziu şi montajul l-a realizat JerryCo. Piesa şi clipul au fost gândite pentru mediul online şi pentru fanii mei de pe Facebook şi de pe Youtube, care-mi sunt mereu alături. Am vrut neapărat să conţină imagini din toate videoclipurile mele şi o parte din concertele mari. Am lansat la sfârşit de an, astfel am tras linie şi am început un nou capitol.

La o lună de la lansare, „Şampania mea“ are aproximativ 300.000 de vizualizări pe YouTube. Te aşteptai ca melodia să fie mai bine primită de public sau eşti mulţumită de numărul de vizualizări?

Mi-am dorit ca „Şampania mea“ să închidă anul 2016, să spună povestea mea, aşa că am lansat-o în luna decembrie. Nu am făcut piesa pentru vizualizări. Eram conştientă că, fiind foarte personală, o să o simtă mai mult artiştii care trec prin aceleaşi situaţii sau un număr mai mic de oameni. Îmi place să mă exprim sincer în muzica mea şi mă bucur mult că sunt liberă să lansez şi astfel de piese.

Pagina ta oficială de YouTube are peste 130 de milioane de vizualizări şi aproximativ 300.000 de abonaţi. Care este cheia succesului?

Cred că sinceritatea şi constanţa. Mereu mi-am dorit să fac piese care să rămână peste ani. Chiar dacă mi-am asumat de multe ori faptul că nu vor fi cele mai mari hit-uri. Vreau să lansez muzica cu mesaj şi oamenii care au dat subscribe cred că l-au primit frumos.

În anul 2016 ai lansat mai multe piese, atât solo, cât şi colaborări. Care dintre ele este cea mai apropiată de sufletul tău?

Toate sunt importante pentru mine. Dacă aleg să lansez ceva, înseamnă că-mi spune inima s-o fac. Dar, totuşi, dacă e să mă gândesc bine, piesa cu tatăl meu, „Oraşul adormit“, e cea mai mare realizare sufletească din 2016.

Ai colaborat, de-a lungul timpului, cu artişti precum Liviu Teodorescu, Shift, Amna, Crbl sau What’s Up. Cu cine ai colabora din nou şi alături de cine nu ai cântat, dar ţi-ai dori să o faci?

O să mai lansez sigur piese cu Liviu Teodorescu, Whatsy şi Shift. Suntem prieteni şi lucrăm şi foarte bine împreună. E imposibil să nu mai scoatem ceva. Din cei cu care nu am colaborat, mi-ar plăcea cel mai mult un feat. cu Guess Who. E un artist sincer şi autentic.

Anul trecut ai devenit şi mamă. Cum s-a schimbat viaţa ta după ce ai născut?

E minunat să fiu mamă. Simt cea mai mare bucurie, nu se poate descrie în cuvinte. Viaţa s-a schimbat nu în bine, ci în foarte bine. Mă motivează să fiu un om mai bun. Ca să pot face faţă şi carierei, am un program foarte bine stabilit şi mă ţin de el.

Urmează să lansezi o piesă nouă şi vei filma videoclipul în curând. Ce ne poţi spune despre acest proiect?

La fel ca celelalte proiecte, şi acesta înseamnă mult pentru mine. E o piesă cu un mesaj puternic, care a mai fost abordat, dar în melodia mea e mult mai direct. Abia aştept să o auziţi!

Ultimele tale piese poartă semnătura Baladda Records. Când ai decis că este momentul să ai propriul tău studio de înregistrări?

Am decis să-mi fac studio acum doi ani. Mi-am dat seama că-mi doresc asta din tot sufletul şi am luptat mult ca să se transforme în realitate. Îmi doresc mereu mai mult, vreau să las ceva în urmă.

adda interviu exclusiv 2017

Ce planuri ai pentru anul 2017?

Primul pe listă e albumul, deja lucrez la el. Apoi, evident, îmi doresc să lansez piese în care să se regăseacă tot mai mulţi oameni. Să-l văd pe bebe cum creşte şi să mă bucur de fiecare moment, să fiu pozitivă şi fericită!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here