EXCLUSIV Verdini: „Mi-aş dori să cânt alături de Robert Toma sau de Sore“

Magicianul Verdini a lansat, în luna mai, prima lui melodie în calitate de solist, „E magic“, o piesă compusă de el alături de Robert Toma şi Alex Parker.

verdini e magic interviu

Single-ul de debut al artistului are şi un videoclip care a prins foarte bine la publicul din mediul online, fiind vizionat de peste 1,2 milioane de persoane până în prezent.

Acum, Verdini ne-a acordat un scurt interviu în cadrul căruia a vorbit despre cariera lui.

TrăieşteMuzica.Ro: În a doua parte a lunii mai ai lansat prima ta piesa, „E magic“. Care este povestea din spatele melodiei?

Verdini: Povestea începe acum câțiva ani, când mi-am imaginat că muzica ar putea să îmbrace magia și mesajul spectacolelor mele. Mesaj pe care aş vrea să-l aud mai des, un mesaj despre curaj și încredere, despre căldură și afecțiune, despre bucuria de a vedea magia în tot ceea ce ne înconjoară.

„E magic“ are si videoclip. Cum a fost la filmări?

Filmările au avut loc într-un apartament locuit de un cuplu foarte frumos, care a dat o energie foarte bună locului și întregii echipe.

Clipul a reuşit să adune, în mai puţin de o lună de la lansare, peste un milion de vizualizări pe YouTube. Te aşteptai să ai un success atât de mare într-un timp atât de scurt?

Eu știu că atunci când lucrezi cu toată inima e firesc să ai rezultate! Îmi doresc să o aud și la radio și mi s-ar părea normal, având în vedere că melodia vine cu o vibrație pozitivă și energie, e genul de melodie care îți schimbă starea și te face sa zâmbești. Ăsta e genul de muzică pe care aş vrea să-l aud la radio și vizualizările demonstrează că merită, zic eu.

Când te-ai decis că ar fi bine să lansezi o piesă?

Decizia am luat-o la sfârșitul anului trecut, dar am cochetat cu muzica din totdeauna. Poate sună ciudat, dar pentru show-ul de magie nu mă inspir din magie cât mă inspir din muzică. Pentru mine, viaţa înseamnă muzică!

Ai vreun artist preferat din România alături de care ai vrea să cânti?

Mi-am dorit să cânt cu Robert Toma și nu mă gândisem la altcineva, însă astăzi îmi vine în minte Sore. Habar nu am de ce, dar la ea mă gândesc.

Lumea te cunoaşte ca fiind un magician. Tu cum ai vrea să fii perceput de public în continuare?

Îmi doresc ca oamenii să mă perceapă ca fiind un entertainer complet. Să mă vadă aşa cum sunt: un artist sincer și autentic, care trăiește pentru entertainment. Eu sunt flexibil și am adaptat show-uri pentru toate mediile, corporate, public sau family, și îmbin mai multe arte: muzică, magie și cate puțin din toate celelalte.

Care sunt planurile tale pentru a doua jumătate a acestui an?

În toamnă vă voi încălzi cu o altă melodie.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here