30 de instrumentişti vor urca pe scenă alături de Nikos Vertis la spectacolul din Bucureşti

80 de waţi de lumină şi sunet, 40 de metri pătraţi de ecrane led şi 30 de instrumentişti vor urca pe scenă alături de cel mai popular cântăreţ al Greciei, Nikos Vertis şi vor oferi un show grandios pe 12 noiembrie la Sala Palatului.

Nikos Vertis

Pentru prima dată într-un spectacol live la Bucureşti, la invitaţia Vreau Bilet, „Noul mare interpret Laika”, câştigător a nenumărate discuri de platină, Nikos Vertis va aduce la Bucureşti un spectacol care a fost sold out în toate ţările în care a fost susţinut.

Mix-ul de muzică tradiţională grecească cu pop şi dance, care împleteşte sensibilitatea cu optimismul specific acestor cântece, la care se adaugă charisma şi calităţile de entertainer ale lui Nikos Vertis, au făcut ca popularitatea muzicii sale să treacă de zona balcanică şi să ajungă până în Israel, Canada şi Statele Unite.

O adevărată desfăşurare de forţe are loc pentru pregătirea concertului pe care Nikos Vertis îl va susţine la Bucureşti. 6 camioane de echipamente şi 30 de tehnicieni vor asigura efectele speciale şi vor lucra pentru a pune în scenă impresionanta seară grecească pe care vocea numărul 1 a Greciei a pregătit-o pentru publicul din România, iar cele 120 de lumini inteligenţe folosite în concert vor crea un spectacol în sine.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here