Actorul George Burcea, iubitul Andreei Bălan, lansează un proiect în care recită hiturile cântăreţilor români

Pasionat deopotrivă de muzică şi poezie, George Burcea aduce un nou concept în atenţia publicului din România. Împreună cu actorul Kadi Bulgaru, el lansează un proiect unic la noi în ţară: “Hits Reading”.

George Burcea

“Ne-am gândit că este un exerciţiu foarte bun pentru noi, actorii, să începem să ne jucăm pe textele cântăreţilor români. Am văzut că şi în America se practică asta şi mi-a plăcut ideea. Până acum am filmat mai multe episoade, iar cei care au fost până acum alături de noi sunt tare enuziasmati de proiect. Primul care deschide “balul” este Ristei”, spune George Burcea despre proiectul pe care tocmai l-a lansat.

Recitatul versurilor unei melodii cunoscute e ceva cu totul nou pe piaţa din România. Chiar dacă în străinătate s-au mai lansat proiecte care urmează aceeaşi direcţie, George şi Kadi revoluţionează conceptul şi îi cooptează în echipă inclusiv pe artiştii ale căror piese sunt recitate de către actori.

“Să vină, să recite și să cânte alături de noi. Avem entuziasm și dorință pentru a ajunge cât mai departe”, mai spune actorul George Burcea.

LASĂ UN COMENTARIU