Adrian Despot a vorbit din nou despre tragedia din Colectiv: „Grupul de oameni ardea cu flacără. Ardeau oameni şi hainele de pe ei“

Cântăreţul Adrian Despot a fost una dintre victimele din Colectiv care a reuşit să iasă pe propriile picioare din club în noaptea de 30 noiembrie. Pentru câteva zile, el nu a vorbit despre tragedie, preferând să-şi revină din şoc.

adrian despot dezvaluri colectiv

Recent, artistul a rememorat, pentru emisiunea „România, te iubesc“, momentele de groază prin care a trecut imediat după izbucnirea incendiului.

„În momentul în care am simţit că presiunea de corpuri de peste mine a început să fie mai mică, am reuşit să-mi scot picioarele, m-am ridicat în picioare şi am ieşit afară. În momentul în care m-am ridicat în picioare, din spatele meu, din club, nu mai ieşea nimeni, nu se mai împingea nimeni. Deci am stat, nu pot să spun cât am stat în containerul ăla, dar am stat ceva. Când am ieşit afară, probabil au fost câteva momente în care am încercat să-mi revin şi am văzut câmpul de luptă de afara. Pentru că acolo era ceva îngrozitor. Grupul acela de oameni ardea, ardea cu flacără, ardeau oameni, ardeau hainele de pe ei“, a spus Adrian Despot la Pro TV.

LASĂ UN COMENTARIU