Adrian Sînă: „Prima dată am văzut marea la 17 ani“

Invitați să cânte pe scena SummerKiss Costinești, Lidia Buble și Adi Sînă au fost intervievați în direct la Kiss FM de către Dan Fințescu, căruia i-au mărturisit că iubesc litoralul românesc, dezvăluindu-le fanilor când au văzut pentru prima dată Marea Neagră.

Adi Sina si Lidia Buble

O primă întrebare a lui Fințescu, adresată lui Adi Sînă, s-a referit la muzica românească, Dj-ul Kiss FM dorind să afle cum crede artistul că a evoluat aceasta de la lansarea, în 2002, a hitului Akcent ‘Ți-am promis’.

„Muzica din vremea ‘Ți-am promis’ era ca și astăzi. Adică în muzica românescă s-a trecut prin engleză, dar acum s-a întors totul la versuri în română, cu un mesaj frumos și așa mai departe. E de bine, pentru că lumea vrea să asculte muzică cu versuri în română. În același timp, e de rău pentru industria muzicală, care a făcut un pas mare internațional și eu personal aș fi vrut ca artiștii din România să păstreze pasul acela, să cânte și să fie reprezentați foarte bine și în alte țări din lume”, a declarat Sînă la Kiss FM.

Și, pentru că interviul s-a desfășurat pe plaja din Costinești, Fințescu a vrut să știe dacă artistul a mers vreodată cu nașul la mare în timpul liceului. „Întotdeauna mergeam doar cu nașul. Veneam cu nașul de la Baia Mare la București. Făceam 15 ore, iar până la mare făceam 20 și ceva de ore. Eu prima dată am văzut marea la 17 ani. Nici măcar nu am putut să-i fac poză, că n-aveam telefon cu aparat foto. M-am uitat și m-am bucurat”, a declarat invitatul.

Și Lidia Buble le-a făcut o mărturisire ascultătorilor Kiss FM. „Anul acesta este prima dată în viața mea când am venit la mare în România. Îmi place foarte mult, îmi place mai mult decât afară”, a declarat cântăreața.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here