Anca Serea poate trăi câteva zile fără un leu în buzunar

Anca Serea, iubita cântărețului Adi Sînă, vine sâmbătă, de la 12:00, la Antena Stars să gătească alături de Nicolai Tand și Rocsana Marcu.

anca serea antena stars interviu

Frumoasa brunetă declară că a învățat să trăiască fără mulți bani și că, dacă se întâmplă să nu aibă niciun leu în buzunar două, trei zile, e fericită atâta vreme cât acasă copiii ei primesc tot ceea ce au nevoie.

„Nu-mi doresc să merg în șapte vacanțe pe an”, spune invitata, care și-a dat seama că alte lucruri sunt cele care o fac fericită cu adevărat. Tocmai pentru că simte că ea și Adrian Sînă nu petrec suficient timp alături de cei mici, frumoasa vedetă speră ca în câțiva ani să își permită un stil de viață mai relaxat, de care să se bucure alături de copiii lor. Asta pentru că Anca își dorește să devină din nou mămică.

„Când o vrea bunul Dumnezeu, că el e Sus și decide, se va întâmpla. Adi își dorește mult încă un copilaș și a cerut, bineînțeles, și acordul pruncilor mari. Acum, cât suntem tineri, batem fierul cât e cald”, povestește ea.

Dacă pentru unele femei gândul de a avea cinci copii poate părea înspăimântător, Anca spune că a avut noroc de copii buni, fără probleme deosebite, așa că perspectiva de a deveni din nou mamă nu poate decât să o încânte.

LASĂ UN COMENTARIU