Andreea Bălan: „Când mă voi mărita, voi face contract prenupțial”

Andreea Bălan face o mărturisire sinceră în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu”, difuzată de Antena Stars de la 16:00.

Andreea_Balan_1333441936_1

„Când mă voi mărita, eu voi face contract prenupțial. Așa mi se pare corect, nu am muncit o viață întreagă degeaba”, declară ea. „Eu am aflat că fostul meu iubit mă înșeală de pe spynews.ro. Simțeam ceva, dar, ca orice femeie, până nu ai dovada, ai impresia că poate nu e chiar așa. Eu cred că motivul infidelității lui a fost faptul că eu oarecum devenisem o femeie prea puternică pentru el, nu mai eram puștoaica de 21 de ani pe care el a întâlnit-o, ci o femeie care reușea tot ce își propunea”, dezvăluie Andreea.

În ediția de mâine, când Oana Turcu are un coprezentator special – chiar pe Teddy, băiețelul ei, Mihai Constantinescu recunoaște că și-ar fi dorit să fie tată. „S-a întâmplat în tinerețe ca una dintre prietenele mele, atunci când eu aveam 20 și ceva de ani să rămână însărcinată, ea nu a păstrat sarcina și eu am aflat după două luni. Acum mi-aș fi dorit cu disperare să am un copil căruia să-i fi fost cel mai bun prieten”, declară îndrăgitul cântăreț.

El va vorbi despre clipa din copilăria lui în care a trăit cumplitul moment al evacuării dintr-o casă, despre cum arată femeia ideală în viziunea lui, dar și despre temerile sale.

LASĂ UN COMENTARIU