Andrei Ștefănescu de la Alb Negru s-a accidentat la antrenamentele pentru „Șerifi de România“

Andrei Ștefănescu de la Alb Negru a început cu stângul filmările pentru reality show-ul „Șerifi de România”, care va începe din 9 noiembrie la Antena 1 de la 20.30. Vedeta povestește că a reușit să se accidenteze chiar de la primele antrenamente, astfel că lovitura i-a tot dat de furcă pe parcursul filmărilor.

Andrei ALB NEGRU

„În timpul antrenamentelor a trebuit să sar un gard de beton, pe care am crezut că-l voi sări mai ușor, dar m-am înșelat și m-am lovit foarte tare la tibie, ceea ce mi-a îngreunat de multe ori filmările. M-am ales cu o umflătură care a ținut aproape trei luni. În rest, sigur că m-am tot lovit, zgâriat și am făcut multe alte julituri, ca de altfel toți concurentii prezenți”, povestește acesta.

Andrei mai spune că înainte de a intra în show-ul de la Antena 1 s-a bazat pe condiția fizică obținută la meciurile de fotbal la care a participat și atât.

„Din păcate nu am putut face nimic special înainte de show. Făcusem parte din toate proiectele lungi de până atunci, „Te cunosc de undeva”, „Splash”, „Poftiți pe la noi”, plus că am participat la Campionatul mondial de fotbal al artiștilor, am avut concerte, așa că nu m-am putut duce nici măcar la sală. Și cred că lucrul ăsta s-a simțit puțin în timpul show-ului. M-am bazat pe faptul că jucând fotbal condiția mea fizica nu va fi una proastă. Apoi, sigur că făcând zilnic alergări la show, exerciții fizice și elemente care presupuneau efort fizic susținut, am început să îmi revin puțin”, mai spune Andrei.

LASĂ UN COMENTARIU