Aylin şi The Lucky Charms, finaliști în cadrul unei competiții muzicale internaționale

Aylin & The Lucky Charms au ajuns între finaliștii concursului internațional Unsigned Only Music Competition, la categoria Pop/Top 40. Artista a înscris în competiție piesa „Chemistry”. Reușita lui Aylin & The Lucky Charms este cu atât mai mare cu cât doar 2% dintre cei înscriși ajung să se numere printre finaliști.

Aylin&The Lucky Charms concurs

Unsigned Only Music Competition este un concurs internațional dedicat artiștilor independenți, iar anul acesta s-au înscris în competiție trupe și cântăreți din peste 100 de țări. Dintr-un total de peste 8000 de piese înscrise, 40 de melodii, printre care și „Chemistry” a lui Aylin & The Lucky Charms, au fost selectate pentru fi analizate de un juriu specializat.

Juriul este format din nume mari ale scenei muzicale internaționale, critici de muzică și reprezentanți ai presei internaționale de specialitate. Printre aceștia se numără și membrii trupei 3 Doors Down sau jurnaliști precum Anthony Decurtis, editor al revistei Rolling Stones ori Chris Richards, critic de muzică al Washington Post.

Prezența pe lista finaliștilor îi înscrie pe Aylin & The Lucky Charms și pe lista artiștilor care participă la votul public Fandemonium. Acesta este un vot complet separat de cel al juriului format din celebrități și indică piesele preferate ale publicului din lista finaliștilor. Așadar, în intervalul 11-25 august, piesa „Chemistry” a lui Aylin & The Lucky Charms poate fi votată în cadrul concursului Fandemonium care se desfășoară pe pagina de Facebook UnsignedOnly.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here