Beth Hart: „Pe 17 iunie o să-i întreb pe spectatori ce vor să asculte“

Beth Hart şi iubitorii blues-ului din România se vor reîntâlni pe 17 iunie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, pentru un nou spectacol al artistei, iar această revedere este aşteptată cu nerăbdare de ambele părţi.

beth hart concert 17 iunie bucuresti

„Publicul din România are o energie extraordinară. A fost o experienţă nemaipomenită şi abia aştept să mă întorc“, a spus Beth Hart, referindu-se la spectacolul de anul trecut, primul pe o scenă din ţara noastră.

Impresionată de concertul organizat de Vreau Bilet, de interacţiunea cu spectatorii şi de mâncarea excelentă din România, cântăreaţa cu nenumărate discuri de platină în palmares a decis să revină în România la doar un an de la precedentul spectacol. Şi de această dată, Beth Hart a anunţat că va merge pe mâna publicului în ceea ce priveşte playlist-ul concertului.

„La spectacolul de pe 17 iunie o să-i întreb pe oameni ce vor să asculte! Am mare încredere în publicul din România şi cred că acesta este cel mai potrivit mod de a proceda. În fond, treaba mea asta este, să fac oamenii să se simtă bine, să asculte ceea ce vor“, a adăugat cântăreaţa americană.

Beth Hart a mărturisit că şi-ar dori să-şi planifice o vacanţă în România: „Aş vrea să merg la castelui lui Dracula. Apoi aş cere sfatul localnicilor şi i-aş întreba ce este interesant de văzut în zona lor, ce ar trebui să fac acolo. M-am convins că aşa e cel mai bine să procedez. Oamenii locului ştiu precis ce să-mi recomande“.

LASĂ UN COMENTARIU