Bobbi Kristina, fiica lui Whitney Houston, a murit după şase luni de comă indusă

Fiica lui Whitney Houston și a lui Bobby Brown, Bobbi Kristina, a murit la vârsta de 22 de ani, anunță site-ul tmz.com, citat de Agerpres. Ea a murit în centrul de îngrijire din Atlanta unde a fost internată la 24 iunie. Potrivit declarației făcute familiei de un specialist, nu a existat nicio șansă de recuperare.

Bobbi Kristina a fost găsită inconștientă în cada din locuința ei pe 31 ianuarie și poliția crede că a stat sub apă între 2 și 5 minute. Paramedicii au putut să o resusciteze, dar ea a fost plasată apoi în comă indusă și se afla la spital sub monitorizare permanentă.

În cele din urmă, Pat Houston și Bobby, co-tutorii lui Bobbi Kristina, au trebuit să ia decizia de a i se retrage medicamentele. A fost un moment rar când Houston și Brown au căzut de acord, după ce s-au luptat asupra stării tinerei de-a lungul spitalizării ei.

Nici acum nu se știe clar ce s-a întâmplat cu unica fiică a regretatei cântărețe și nici dacă a fost vorba despre un accident provocat de probleme medicale sau, după cum a speculat media americană, de consumul de alcool sau droguri. A fost luată în considerare și varianta crimei.

În orice caz, prietenul ei, Nick Gordon, ar fi prima persoană suspectată. Poliția a declarat că erau vânătăi pe fața și corpul lui Bobbi Kristina, după ce Gordon și un prieten, Max Lomas, au găsit-o în cadă.

LASĂ UN COMENTARIU