Campionii „Next Star“ luptă pentru cinci copii cu povești de viață incredibile

Joi, 9 aprilie, de la ora 20.30, la Antena 1, vedetele “Next Star” vin în emisiunea lui Dan Negru ca să aducă în fața telespectatorilor cinci copii speciali, cu povești de viață incredibile.

next star copyright Gabriela Arsenie-Antena1_100315_Next Star5 Ed Paste_0185

Isabela Pamparău, Omar Arnaout, Vanessa Marzavan, Adrian Ivan și Teodora Sava alături de alți colegi de la “Next Star” vor susține cazurile acestor copii. Alături de ei se vor afla și personalități din lumea artistică și a sportului, precum Helmuth Duckadam, Alex Velea, Sandra Izbașa, Alexandru Arșinel, Anca Țurcașiu.

Așadar, Vanessa Marzavan, una dintre câștigătoarele “Next Star”, o va aduce în fața publicului și a juriului pe Ana Miruna, o fetiță de 7 ani și patru luni, din satul Cozieni, județul Buzău, care s-a născut fără vedere. După ce copila a fost diagnosticată cu dezlipire de retină, mama ei a umblat din casă în casă și din biserică în biserică și a strâns 10.000 de euro, sumă de care a avut nevoie pentru ca fetița să facă prima operație, în Belgia. Acum, Ana Miruna are nevoie de o a doua operație care costă, și aceasta, aproape 10.000 de euro, bani pe care părinții ei nu au posibilitatea să-i strângă.

Teodora Sava, concurentă în primul sezon al emisiunii, îl va aduce joi, în fața publicului și a juriului, pe eroul ei, Luca, un băiețel de 8 ani, care trăiește în condiții foarte grele și care, de la vârsta de 4 ani, are grijă de tatăl lui, bolnav de epilepsie. Mama lui s-a sinucis, din cauza greutăților, copilul fiind cel care duce acum, pe umerii lui, grija casei și a tatălui. Însă problemele de care se lovește zilnic, nu-l împiedică pe Luca să mergă zilnic la școală. Chiar dacă pentru asta trebuie să facă naveta cu trenul.

LASĂ UN COMENTARIU