Cash Cash a lansat un nou album, „Blood, sweat and 3 years“

Renumitul trio de muzică electronică Cash Cash anunţă lansarea celui de-al 4-lea album “Blood, Sweat & 3 Years” pe data de 24 Iunie.

Cash Cash

Albumul a fost produs de Big Beat Records, iar pe el se regăsesc colaborarile cu artişti internaţionali precum Fitz & The Tantrums, Nelly, Christina Perri, Busta Rhymes, B.o.B, Neon Hitch, Jacquie Lee, Trinidad James, Little Daylight, John Rzeznik, Night Terrors of 1927, dar şi Bebe Rexha.

“Primul single “How To Love” este o colaborare cu Sofia Reyes, a cărei voce, alăturată versurilor inspirate din situaţii reale, a emoţionat de la prima audiţie. Albumul teleportează ascultătorul în trecut încă de la prima piesă, spre momentele trăite care şi-au lăsat o amprenta definitivă în viaţă. Procesul de creaţie a fost unul complicat şi extenuant, astfel, după nenumărate nopţi nedormite, nervi, 1 milion de mile zburate, nopţi în spital şi aproximativ o mie de zile mai tîrziu, Cash Cash anunţă cu mândrie lansarea celui mai creativ album de până acum. Sunt 16 piese care sperăm să fie la fel de definitorii pentru voi, precum au fost şi pentru noi. Suntem bucuroşi să vă dăruim ‘Blood, Sweat & 3 Years!'”, este declaraţia trupei.

Binecunoscuţi pe plan global datorită energiei dance-pop molipsitoare, noul album este un adevărat deliciu pentru fanii trupei. Piesele sunt irezistibile, iar “How To Love” (feat Sofia Reyes) este deja disponibil pentru audiţie sau pre-comandă. Reyes este, la doar 20 de ani, un star în devenire datorită capacităţilor vocale extraordinare de care dispune, calităţi care se combină perfect cu stilul Cash Cash.

Hit-ul internaţional premiat cu platină pentru vânzări record “Take Me Home” (feat Bebe Rexha) şi care s-a bucurat de mai mult de 100 milioane vizualizări se va regăsi pe acest album de debut.

“Blood, Sweat & 3 Years” va include piesele “Aftershowck” cu vocea seducătoare, senzuală şi catifelată a lui Jacquie Lee; “Lightning” în colaborare cu John Rzeznik (Goo Goo Dolls), precum şi “Surrender” piesa clasată în Top 40 Pop Radio, fiind al doilea hit pe primul loc al trupei.

Cash Cash este un trio de muzică electronică format de fraţii Jean Paul şi Alex Makhlouf împreună cu prietenul lor din copilărie Samuel Frisch.

LASĂ UN COMENTARIU