Cheloo, cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri

Cheloo, membru al trupei Paraziţii şi unul dintre cei mai importanţi rapperi români, va fi cercetat, timp de 60 de zile, sub control judiciar pentru trafic de droguri, după ce a fost audiat mai multe ore de procurorii DIICOT.

cheloo diicot droguri cannabis

Cheloo este suspectat atât de consum, cât şi de trafic de droguri, după ce în locuinţa lui au fost găsite, în urma unor percheziţii, aproximativ 10 grame de cannabis. Mai mult decât atât, se pare că artistul i-ar fi oferit gratuit cannabis, în câteva rânduri, unui investigator sub acoperire şi unui colaborator al procurorilor DIICOT.

Pe numele lui real Cătălin Ștefan Ion, Cheloo ar fi în atenţia procurorilor DIICOT încă din anul 2014, el fiind bănuit că face parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri.

Rapperul a fost audiat alături de alte 90 de persoane, dintre care şase au fost reţinute. „O zi ca oricare alta. Nimic de reproşat“, a scris Cheloo pe pagina lui de Facebook.

LASĂ UN COMENTARIU