Concert de muzică afro-gospel, unic în România

The Mandate with Tobiloba & Friends este primul concert de muzică Afro-Gospel din România. Armonii de Gospel & Negro Spiritual vor răsuna pe scena Palatului Naţional al Copiilor din Bucureşti, vineri, 25 martie, cu începere de la ora 17.00, în interpretarea lui Omole Oluwatobiloba (Tobiloba).

Tobiloba

Gospel&Negro Spiritual este un gen muzical care se bucură de o mare popularitate în Occident, datorită ritmului mişcat, cu o pronunţată amprentă purtând semnătura sclavilor africani de pe plantaţiile americane, dar şi a melodiilor de o adâncă expresivitate.

Pentru texte, Tobiloba a preluat motive religioase din Biblie, găsind în ele speranţa de mântuire. Cântatul este puternic influenţat de dialectul tipic afro-american, iar melodiile sunt interpretate cu improvizaţii sofisticate.

OBILOBA va fi acompaniat de un cor format din 20 de persoane şi de o orchestra din 7 persoane.

Tobiloba, pe numele lui Omole OluwaTobiloba, are 25 de ani şi este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti. Tobiloba vine din Lagos, Nigeria, iar muzică este marea lui pasiune.

LASĂ UN COMENTARIU