Concertul simfonic „Pur“, al Alexandrei Uşurelu, triumf pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti

O artistă independentă impune noi standarde în arta spectacolului din România. Luni seară, Sala Mare a Teatrului Naţional a emanat emoţie şi sensibilitate în timpul concertului simfonic „Pur“, susţinut de Alexandra Uşurelu, care a deschis astfel turneul cu acelaşi nume, desfăşurat în paralel cu turneul “Povesteşti şi Călătoreşti la Cărtureşti”.

Alexandra-Usurelu-Teatrul-National-Bucuresti-18-ianuarie-2016-28

Acompaniată de 19 de instrumentişti din Muse Orchestra, condusă de Viorel Sîrbu, cu aranjamente scrise de Bobby Stoica, Alexandra Uşurelu a plimbat 940 de fani prin toate stările, ajungând chiar până “La capătul lumii”, atât prin cântecele proprii, cât şi prin melodiile cântate alături de invitaţii speciali.

Mircea Vintilă, o emblemă a muzicii folk româneşti, a păşit pe scenă în ropotele de aplauze ale publicului, care cu mic cu mare a venit să ia pare la un spectacol aparte. Mircea Vintilă şi Alexandra Uşurelu au interpretat cântecul “Ceva se întâmplă cu noi”, dar şi “Mergem toţi într-o barcă”.

Dan Byron, liderul şi vocalistul trupei byron, a început să studieze vioara la 6 ani, flautul la 10 şi compoziţia la 20, însă pe scena Teatrului Naţional a cântat alături de Alexandra cu vocea. Mai mult, cei doi artişti au creat un moment emoţionant, când au dedicat melodia “Melancolic” unui prieten drag ce nu se mai află printre ei.

Grupul vocal a cappella Blue Noise a deschis concertul simfonic al Alexandrei Uşurelu, remarcându-se prin mixul de voci, cu beat box şi influenţe de jazz şi blues. Cei de la Blue Noise au revenit în scenă, în aplauzele publicului, pentru a cânta “Când zâmbeşti” împreună cu Alexandra, cu un aranjament spectaculos propriu, exclusiv vocal.

Pe lângă invitaţii speciali, o notă unică i-a dat-o concertului actorul Flaviu Crişan, în rol de povestitor, introducând publicul în lumea pură a Alexandrei Uşurelu, recitând câteva texte proprii, dar şi două texte scrise de cunoscutul poet, prozator şi publicist Florin Dumitrescu.

Cu o producţie ce poate rivaliza oricând cu producţiile artiştilor internaţionali de acest gen, concertul #PUR este un nou reper pentru spectacolele româneşti. Luminile, videoproiectiile pe toţi cei 3 pereţi ai scenei, sunetul impecabil, prestaţia artiştilor, calitatea aranjamentelor pentru orchestră şi modul inteligent în care toate elementele artistice şi tehnice s-au îmbinat, reprezintă un pas înainte pentru piaţa de spectacole indoor.

“Suflet, rămâi pur” este noul cântec al Alexandrei Uşurelu, cântat în premieră pe scena Teatrului Naţional. Pentru acest moment, artista şi-a surprins fanii, aşezând pe fiecare dintre scaunele Sălii Mari a Naţionalului un plic ce conţinea versurile noului cântec, cu nota “Nu deschide până la ora 20.50”.

Fanii Alexandrei Uşurelu care nu au reuşit să mai găsească bilete la concertul #PUR de la Bucureşti, o pot vedea pe artista în următoarele oraşe:

Turneu ”Povestești și Călătorești la Cărturești”

27 ianuarie: Cărturești Ploiești (Afi Palace)
28 ianuarie: Cărturești Brașov
10 februarie: Cărturești Suceava (Iulius Mall)
11 februarie: Cărturești Iași (Palas Mall)
17 februarie: Cărturești Constanța
24 februarie: Cărturești Cluj (Iulius Mall)
26 februarie: Cărturești Timișoara (Mercy)
29 februarie: Cărturești Arad (Atrium Center)

Turneul ”#PUR” cu Muse Quartet

29 ianuarie: Temple, Brașov
13 februarie: No Limit, Buzău
14 februarie: Aula Bibliotecii Centrale Universitare, Iași
19 februarie: Phoenix, Constanța
23 februarie: Centru de Cultura Urbana Casino, Cluj
27 februarie: Casa de Cultură, Oradea
28 februarie: Teatrul Maghiar de Stat, Timișoara

LASĂ UN COMENTARIU