Copiii talentați la muzică, dans şi gimnastică ritmică vin la „Next Star“

Copiii talentați la muzică, dans, gimnastică ritmică și… biliard vin joi, 17 martie, de la ora 20.30, la “Next Star”, într-o nouă ediție prezentată de Dan Negru.

Next Star

Unul dintre ei este Darius, un puști de 13 ani, elev la liceul “Dinu Lipatti”, care cântă la vioară de la vârsta de cinci ani. Și o va face cu dezinvoltură și joi seara, pe scena de la „Next Star”, acompaniat de un taraf format din 11 instrumentiști, printre care tatăl și unchiul său.

“Bunicul meu a cântat la vioară, unchiul meu cântă la vioară. Și știu cât de greu este să cânți la acest instrument. Dacă te duci cu degetul o jumătate de centimetru mai sus sau mai jos pe coardă, deja e fals”, spune Pepe.

Cum vor aprecia jurații Alina Eremia, Dorian Popa, CRBL și Pepe momentul artistic susținut de Darius, telespectatorii vor vedea joi seara. Tot atunci, cei patru jurați vor urca pe scena de la “Next Star” ca să-i arate unei fetițe “dansul pinguinului”. Ce anume îi va determina să facă asta, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în aceeași ediție a talent show-ului.

LASĂ UN COMENTARIU