Cristi Enache (Direcția 5): „Pentru mine există «Pentru totdeauna» atunci când există compatibilitate perfectă“

Liana Stanciu și Raul Brebu i-au avut alături, la matinalul Magic Start, pe Marian Ionescu și pe Cristi Enache, care le pregătesc fanilor două surprize în această duminică, un album și un concert în București.

Magic FM

Artiștii au mărturisit că au ales cu greu piesele care vor face parte din noua apariție discografică. „Am adunat cu greu câteva cântece. E dificil să aduni 13, 14 cântece din 200 și ceva”, a spus Marian Ionescu despre albumul Magic Love Songs, care va fi lansat cu ocazia concertului Forever Love pe 22 martie, la Cinema Patria.

Invitații au vorbit și despre prima piesă a albumului, intitulată Mai e ceva neimportant?. „Este un cântec pe care noi ne gândim să-l lansăm în septembrie, octombrie. E un cântec care ne place foarte mult, scris pe versurile poetului Dinu Olărașu, inspirat dintr-o situație reală de viață”, a declarat Marian Ionescu.

Întrebați de realizatorii Magic FM Liana Stanciu și Raul Brebu dacă se pregătesc un eveniment special pentru aniversarea, în 2016, a 25 de ani de existență a trupei, Marian Ionescu și Cristi Enache au mărturisit că încă nu au nimic în plan. „Nu prea aniversăm astfel”, a spus Enache.

Făcând aluzie la numele concertului, Forever Love, Gazdele l-au întrebat pe Enache: „Există ‘Pentru totdeauna’ pentru tine?”. „Da, există. Când există compatibilitate perfectă”, a fost răspunsul solistului vocal.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here