Cristina Spătar, colaborare inedită cu Taraful Frații Cocoș

Nu renunță la r&b, genul muzical care a consacrat-o, însă Cristinei Spătar îi plac provocările și a acceptat propunerea de a cânta și muzică de petrecere. Ideea unei colaborări a venit în urmă cu câteva luni, din partea fraților Nicușor și Costi Cocoș, sau „Viorile Gemene“, așa cum li se mai spune celor doi instrumentiști care alcătuiesc Taraful Frații Cocoș.

cristina spatar taraful fratii cocos

„I-am cunoscut pe frații Nicușor și Costi Cocoș acum câteva luni în cadrul unei emisiuni tv. Atunci a venit și ideea unei colaborari. Mi-au propus să abordăm acest gen muzical și am acceptat pentru că sunt profesioniști și talentați. De la începutul lunii aprilie am început să repetăm în studio, iar rezultatul sper să placă publicului. Aș vrea să menționez că nu renunț la R&B și nici la muzica populară pe care o interpretez de câtiva ani alături de maestrul Nicolae Botgros“, a spus Cristina.

Încă de la începutul lunii, Cristina, alături de Taraful Frații Cocoș, a repetat piese celebre ale acestui stil muzical, iar rezultatul este spectaculos.

„Vrem să reluăm muzica din zona interbelică, folclorul românesc autentic, și să le readucem în atenția publicului. Ioana Radu, Fărâmiță Lambru, Gică Petrescu și Zavaidoc au fost și vor rămâne repere ale acestui gen muzical. Cristina este o solistă talentată și ne bucurăm că a acceptat propunerea noastră“, a spus Nicușor Cocoș.

LASĂ UN COMENTARIU