Daniela Gyorfi: „Am fost interzisă doi ani la Televiziunea Română“

Daniela Gyorfi are una dintre cele mai longevive cariere din muzica românească, însă debutul nu a fost unul ușor.

Daniela Gyorfi

Vedeta a mărturisit, în cadrul emisiunii Constantin 60’, de la Prima TV, că sexualitatea debordantă și nonconformismul care o caracterizează i-au făcut mai mult rău decât bine. Nu de multe ori, Daniela Gyorfi a fost interzisă la TV și a plecat plângând de pe platoul de filmare.

“Acum poți apărea oricum. Atunci, în 1991, nu puteai să apari. Nu era decât Televiziunea Română. Și de acolo tot timpul mă dădeau afară. Am fost interzisă. Nu vreau să-ți spun prin câte lucruri am trecut. Mă duceam de la șase dimineața ca să filmez și la douăsprezece noaptea îmi spuneau doamnele de acolo că sunt ori prea urâtă, ori nu mai au spațiu, dintr-astea. Și plecam plângând acasă”, a declarat Daniela Gyorfi pentru emisiunea Constantin 60’.

În 1991, după ce a luat un premiu la “Festivalul Internațional București”, artista a câștigat premiul al II – lea la Secțiunea Interpretare a Festivalului Mamaia și a intrat “în circuit” la Televiziune, alături de alți artiști debutanți, dar și de cântăreți consacrați.

“Luasem și eu un premiu, oricum eu eram altceva decât era toată lumea de atunci. Se făceau niște liste și trebuiau să cheme și artiști noi, nu numai pe cei care erau consacrați, Loredana, Anca Țurcașiu și cine mai era pe atunci. Și clar că se chema cine a luat trofeul, premiul I, premiul II. Așa era. Trebuia să vii într-un circuit pe la Televiziune. Numai că pe mine, de exemplu, m-a ajutat domnul Tatulici. Veneam și eu pe la emisiuni și cine voia să ajute o tânără speranță… Stăteam de dimineața până seara. Dar nu eram numai eu în situația asta, erau mulți care acum sunt mari vedete. Mie mi s-a întâmplat să nu-mi dea premiul la Mamaia pentru că nu mai aveau spațiu. Am intrat pe publicitate. Sunt pățită. Dar nu asta a contat. Am fost prima artistă care a abordat altfel ceea ce înseamnă să fii cântăreț de muzică ușoară”, a mai povestit Daniela Gyorfi.

Extravagantă, artista s-a reinventat de-a lungul anilor. Și-a surprins mereu fanii cu look-uri diferite, ținute îndrăznețe și a fost prima care a recunoscut că și-a pus silicoane. Privind în urmă și analizând felul în care se îmbrăca pe scenă, Daniela a mărturisit că era un dezastru!

“Era dezastru! Oricum nu aveam bani să-mi cumpăr cine știe ce. Și atunci, nevoia te învață. Aveam blugi tăiați scurt. Îmi plăcea foarte mult, cum îmi place și acum, Madonna. Și încercam și eu, cât de cât, să fiu în trend. Am fost interzisă vreo doi ani de zile la Televiziunea Română, după care mi-am băgat mințile în cap, cât de cât, și eram altfel îmbrăcată. Voiam și eu un pantalon. Sexualitatea era dusă spre extrem. Acum nu este nimic, dar atunci eram o ciudățenie. Cel puțin pentru Festivalul de la Mamaia, pentru că eram tot timpul la Creație și la Șlagăre. Eu aveam melodii foarte bune, numai că nu eram luată în seamă din cauza cum mă pregăteam eu. Și mă uitam prin cărți, mă documentam, nu mai țin minte. Eram desculță, eram atipică, oricum”, a mai precizat Daniela Gyorfi.

Personalităţi de top din România îşi deschid sufletul pentru cei din faţa televizoarelor la Constantin 60’, în fiecare duminică, de la 22.30, la Prima TV.

LASĂ UN COMENTARIU