Delia le-a gătit musaca colegilor de la „X Factor“

Noi talente ale divei din juriul „X Factor” ies la iveală în ediția de vineri, 21 octombrie, difuzată de la ora 20.30 la Antena 1.

Delia X Factor

Pentru că petrec împreună atâta timp la filmări, Delia le spune colegilor ei că în toți acești ani nu au stat împreună la masă. Pentru a remedia problema, artista îi invită pe aceștia la ea în cabină, pentru a lua prânzul. Și nu orice fel de prânz, ci musaca gătită acasă și adusă special pentru ei.

Cum a început totul? Într-una din pauzele de filmare, Delia a anunțat că se apucă de gătit, special pentru colegii ei și că vrea ca publicul să o ajute să aleagă meniul. Așa se face că Delia a avut de pregătit musaca și griș cu lapte, pentru prepararea căreia a apelat și la ajutorul mamei sale.

Musacaua Deliei la X FactorÎn aceeași ediție „X Factor” jurații au parte de o reprezentație demnă de „Al cincilea element”. O concurentă vine pe scena audițiilor îmbrăcată spectaculos, pentru a-i uimi pe toți cu trilurile sale și notele pe care le poate atinge.

La rândul lui, Oscar, un puști extrem de simpatic, vine cu un număr de rap didactic și le spune tuturor că vrea să revoluționeze sistemul școlar.

Iar Sile Chitaristul va fi o surpriză plăcută pentru Ștefan Bănică, juratul povestind că îl cunoaște foarte bine pe artist, pe numele lui Vasile Răducanu, și că se bucură să-l vadă aici.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here