Ducu Bertzi are o nouă parteneră la „Omul cu chitara“

Din 9 octombrie, în fiecare joi seara, de la ora 23.00, Ducu Bertzi readuce la TVR 2 emisiunea „Omul cu chitara”.

Ducu si Eveline

Din acest sezon, el va o va avea alături în studio pe Eveline Păuna – iar împreună, cei doi îşi propun să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk – având ca invitaţi artişti consacraţi ai genului sau de tineri care s-au afirmat în ultimii ani.

În platoul primei ediţii va fi prezentă Zoia Alecu, una dintre cele mai îndrăgite artiste a genului. Ea va interpreta câteva dintre cele mai cunoscute piese, va vorbi despre reinventarea sa în universul muzical şi despre supravieţuirea artiştilor şi a genului folk.

Ca şi până acum. emisiunea va aduce în prim plan activitatea componistică a celor mai cunoscuţi şi îndrăgiţi cantautori, va arăta prezenţa lor în concerte, festivaluri, dar îi va prezenta şi pe cei mai tineri autori de gen care s-au remarcat la festivaluri de prestigiu.

„Există o mişcare continuă în zona folk, în Bucuresti şi în ţară, care nu are un spaţiu adecvat unde să se regăsească în media. Interesul crescut al publicului mă face să cred că se va reflecta în audienţă pe TVR 2. Este necesară mediatizarea emisiunii, dar şi mesajul care este transmis telespectatorului. Ea vine în contextul de normalitate, bun gust şi act artistic firesc, pe care încearcă să-l impună TVR 2.”, a spus Ducu Bertzi.

Cea mai nouă membră a echipei „Omul cu chitara”, jurnalista Eveline Păuna, este cunoscută publicului TVR 2 de la emisiunile „Vara pe val” şi „Top Cultura”. Aşa cum ne mărturiseşte, Eveline a lucrat la multe formate de televiziune, însă „Omul cu chitara”ˮ este singurul care se bazează atât de mult pe emoţie. “Cu noi veţi râde, vă veţi aminti de cei mai frumoşi ani, veţi lăcrima şi veţi cânta. Sunt sigură! Am onoarea şi bucuria de a vă fi gazdă, împreună cu Ducu Berzi, în fiecare joi – zi ce va deveni reperul întâlnirilor noastre. Rolul meu este acela de a aduce în platou gândurile şi mesajele dumneavoastră, dar vă asigur că nu voi renunţa nici la pasiunea mea pentru jurnalismul iscoditor”.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here