Echipele de la „Vocea României“, pregătite pentru duelurile încrucișate

Pe 4 decembrie, românii au trăit emoţii intense, au văzut momente magice şi au ascultat voci sublime! Tudor Chirilă, Loredana Groza, Smiley şi Marius Moga au atacat cel de-al treilea show live „Vocea României“ cu câte patru concurenţi excepţionali, care au demonstrat că merită să se afle în această etapă a competiţiei şi că îşi doresc să meargă mai departe spre marele trofeu şi premiul în valoare de 100.000 de euro.

alex florea vocea romaniei 3 dec 2015

Publicul a votat, iar antrenorii au decis cu greu care sunt cei 8 concurenţi care intră în duelurile încrucişate. Cea de-a treia ediţie live a avut toate ingredientele unei seri perfecte de vineri şi le-a adus telespectatorilor emoţie, sensibilitate, forţă, culoare, vibraţie, energie şi un invitat special cu o voce senzaţională.

Fosta concurentă „Vocea României“, Feli Donose, s-a întors pe scena competiţiei care i-a schimbat viaţa pentru a cânta cel mai nou single al ei, „Creioane colorate“. Totul s-a petrecut şi de această dată sub atenta supraveghere a lui Pavel Bartoş, care a venit cu multă energie, glume şi vorbe încurajatoare pentru concurenţi.

Echipa Tudor a adus pe scenă patru fete frumoase şi talentate, care au impresionat. Cristina Lupu a realizat un moment numai bun pentru deschiderea show-ului, plin de energie şi zâmbete. A cântat melodia „Blue suede shoes“ şi a demonstrat că poate să facă şi show, nu doar să interpreteze melodii emoţionante.

Sabrina Stroe are simţire, are trăire, îşi asumă fiecare piesă pe care o cântă şi de fiecare dată joacă un rol. A interpretat melodia „A woman left lonely“, iar antrenorii i-au lăudat prestaţia. Vocea Tincuţei Fernea a sunat foarte bine, momentul ei a fost una plină de feminitate, iar Tudor a fost mândru de reprezentația concurentei pe piesa „Listen“.

Cristina Bălan a cântat o melodie intensă, „Squander“, şi a realizat un moment senzaţional, plin de forţă şi putere. Antrenorii au felicitat-o pentru interpretarea fără greşeală. “Este unul dintre cele mai bune seturi de la Vocea României. Aţi fost în personaj şi în caracter. Toate aţi evoluat şi pentru asta vă mulţumesc”, a spus Tudor Chirilă despre fetele din echipa sa.

Voturile publicului au trimis-o pe Tincuţa Fernea în etapa duelurilor încrucişate, iar Tudor a ales să o păstreze în echipă pe Cristina Bălan.

cristina balan vocea romaniei 4 dec 2015

Echipa Smiley a dovedit că este o echipă armonizată, diversă, cu voci bune şi cu performanţe pline de emoţie şi tehnică vocală. Larisa Ciortan a demonstrat că este din ce în ce mai bună. Ea a cântat o piesă care i s-a potrivit atât ca mesaj, cât şi ca voce, „What’s up!“, iar antrenorii i-au admirat tenacitatea şi perseverenţa.

Tehnica vocală a lui Michel Kotcha a fost apreciată, la fel şi timbrul său excelent. Concurentul a interpretat melodia „Rolling in the deep“ şi, chiar dacă părerile despre momentul său au fost împărţite, el a dovedit că are o voce spectaculoasă şi că locul lui e la „Vocea României“.

Nora Deneş a strălucit pe scenă. A cântat piesa „Roxanne“ şi a avut o reprezentaţie frumoasă, foarte bine punctată, iar antrenorii au fost impresionaţi încă o dată de timbrul ei vocal special.

Vocea lui Tobi Ibitoye a sunat în forţă, dar a avut şi căldură. El a interpretat melodia „See beneath your beautiful“ şi a fost o apariţie surprinzătoare pe scena vocilor. Încântat de cele patru momente, Smiley a spus: “În două zile, aţi reuşit să faceţi minuni. Vă mulţumesc foarte tare că aţi ales să faceţi parte din echipa mea! Drumul nostru şi prietenia noastră nu se vor încheia aici”.

Cele mai multe voturi din partea telespectatorilor au mers către Tobi Ibitoye, care rămâne în echipa Smiley, alături de Michel Kotcha, ales de antrenor.

Tobi Ibitoye vocea romaniei 4 dec

Echipa Moga a făcut spectacol şi a obţinut ropote de aplauze. Delia Pitu a realizat un moment puternic, plin de forţă. Ea a cântat melodia „Read all about it“ şi a demonstrat că poate interpreta orice gen muzical şi că este extrem de talentată.

Antrenorii s-au bucurat şi de momentul Irinei Pelin. Concurenta a cântat o melodie dificilă, „Because of you“, şi a arătat că are o voce foarte sigură, depăşindu-şi de fiecare dată limitele.

Alex Florea a adus din nou rock-ul pe scena de la „Vocea României“. Concurentul a cântat piesa „Banii vorbesc“, iar antrenorii au admirat relaţia pe care acesta o are cu scena, dar şi energia lui. A adus o interpretare proaspătă a melodiei, i-a făcut pe toţi să tresară şi a arătat că-şi doreşte să meargă mai departe.

Tomi Weissbuch a reinterpretat piesa „Epilog“ şi s-a bucurat de momentul de pe scenă. A fost original şi a demonstrat că acest gen muzical i se potriveşte perfect. El şi chitara lui au reuşit încă un moment magic la „Vocea României“. “Bravo, măi copii! Ce am stabilit cu voi aţi respectat toţi patru în seara asta! Aţi venit la concert, nu la concurs”, le-a spus Marius Moga concurenţilor din echipa sa.

Publicul şi-a votat şi de data aceasta favoritul! Alex Florea a primit cele mai multe voturi, iar Moga a ales să meargă mai departe spre marele trofeu cu Tomi Weissbuch.

Mihai Rait vocea romaniei 4 dec

Echipa Loredana a avut o echipă eterogenă, plină de surprize. Antonio Fabrizi a impresionat încă o dată. El a interpretat melodia „Pensieri e parole“, a realizat un moment foarte bun şi a demonstrat că vocea lui este unică şi că poate cânta cu lejeritate tonalităţi feminine.

Cristina Vasopol i-a impresionat pe antrenori cu calităţile sale vocale excepţionale. A cântat piesa „I put a spell on you“ şi a arătat că are control pe voce atât pe acute, cât şi pe joase şi are dorinţa de a ieşi în faţă şi de a merge mai departe.

Mihai Rait i-a surprins pe antrenori. Concurentul a interpretat melodia „With a little help from my friends“ şi a creat un moment dinamic. Antrenorii l-au aplaudat îndelung, Mihai fiind pentru ei cea mai mare surpriză din concurs.

Florentina Ciună a cântat o piesă foarte complicată, „Somewhere“, care a încurcat-o puţin. Cu toate acestea, ea a demonstrat de fiecare dată că are o voce foarte bună, mai ales pe acute, iar Loredana a fost mulţumită de prestaţia de aseară a concurentei.

Mândră de echipa ei, antrenoarea a spus cu lacrimi în ochi la finalul celor patru momente: “Sunt copleşită de voi, de vocile voastre, de talentul vostru! Oricare dintre voi merită să fie Vocea României. Vă mulţumesc şi vă iubesc”.

Voturile publicului au decis că Antonio Fabrizi este cu un pas mai aproape de marele trofeu, iar Loredana Groza, după minute bune de gândire, a ales să-l păstreze în echipa ei pe Mihai Rait.

Show-urile continuă pe 11 decembrie, de la ora 20.30, cu etapa duelurilor încrucişate, în care antrenorii se vor provoca reciproc. Fiecare antrenor poate alege un concurent dintr-o altă echipă pentru a se duela cu unul din echipa sa. Cu acest nou mecanism, este posibil ca nu toți antrenorii să aibă un concurent din echipa lor în finală.

LASĂ UN COMENTARIU