FOTO Matteo a filmat videoclipul melodiei „Trafic infernal“

Matteo a filmat zilele trecute videoclipul noului său single, „Trafic infernal“, o piesă despre traficul care pe artist îl inspiră tocmai pentru că reuşeşte să compună în timpul petrecut între destinaţii.

matteo trafic infernal_MG_0377

Cu o muzică semnata de Mattman Music, „Trafic infernal“ transmite un mesaj foarte tonic şi optimist. Traficul infernal dintr-un mare oraş este personajul principal din videoclipul produs de MediaPro Music şi a cărui regie este realizată de Anton San.

„Am compus melodia într-o duminică, când eram într-un trafic de nedescris şi neobişnuit pentru o zi de weekend. M-a şocat acest lucru şi am scris în telefon câteva idei pe care le-am continuat când am intrat în studio. A început ca un protest împotriva traficului din Bucureşti, aşa a fost prima formă a piesei, dar timpul m-a făcut să mă gândesc e prea multă vrajbă în lume şi că nu trebuie să contribui şi eu la ea. Până la urmă a ieşit o piesă pozitivă şi relaxantă. Este o melodie cu un mesaj în care se regăseşte absolut toată lumea, fie că e şofer sau pasager. Eu unul simt traficul infernal din scaunul din dreapta“, a spus Matteo.

Pentru filmarea acestui videoclip a avut loc o adevărată mobilizare de forţe, pentru că alături de Matteo s-au mai bucurat de un „Trafic infernal“ Rimaru de la R.A.C.L.A, Anna Lesko, Xonia şi Ana Baniciu. George de la Deepcentral, Uddi şi Nicole Cherry apar şi ei în clip, iar Dorian Popa, Ligia şi Alama demonstrează că un trafic infernal poate fi uneori extrem de plăcut.

„Filmările au mers ca unse, fără nici un fel de peripeţie. Nici nu cred că se putea întâmpla altfel atâta timp cât ai platoul de filmare chiar în faţa Guvernului. Nici peripeţiile n-au curaj să se desfăşoare în faţa lui. Au venit foarte mulţi prieteni şi colegi de breaslă la filmare, cărora le mulţumesc din toată inima“, a încheiat Matteo.

LASĂ UN COMENTARIU