FOTO „Welcome to Deliria“, două spectacole prin care Delia a cucerit Sala Palatului

Pe 2 şi 3 aprilie 2016, Delia a susţinut, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, două show-uri care au fost sold out, prin care şi-a lansat şi noul album, „Deliria“.

Welcome To Deliria by Miluta Flueras (2)

Înainte de cele două spectacole, Delia anunţase că publicul care va fi prezent la Sala Palatului va pătrunde direct în mintea ei. „Welcome to Deliria“ nu a însemnat doar voce, artista reuşind să le ofere fanilor ei show-uri complete. A dansat, a cântat, s-a mişcat lasciv şi s-a dat în leagăn sau a lins o acadea. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care Delia le-a făcut pe scena Sălii Palatului.

În cele două seri, alături de artistă au urcat pe scenă, printre alţii, cei de la Carla’s Dreams şi de la Deepcentral, Gabriel Cotabiţă şi Adi Despot. Mai mult decât atât, ea a cântat şi piese de pe vremea N&D.

Marea surpriză pe care Delia le-a pregătit-o spectatorilor de la Sala Palatului a fost faptul că în timpul concertului a filmat şi videoclipul pentru piesa „Ce are ea“, care va fi următorul single lansat de artistă.

LASĂ UN COMENTARIU