Gabriel Cotabiță dezvăluie povestea celui de-al doilea prenume pe care îl are, Emil

Duminică, de la ora 13.00, Florentina Fântânaru îl are invitat la „Dincolo de aparențe” pe cel pe care telespectatorii Antena Stars l-au votat „Starul masculin al anului”, Gabriel Cotabiță.

gabriel cotabita povestea numelui emil

Artistul va dezvălui care este povestea celui de-al doilea prenume pe care îl are, Emil. „Mama mi-a povestit de curând că niciun doctor nu-i dădea vreo șansă că mă poate naște. A fost o noapte de calvar. M-au scos cu forcepsul, cred că vreo opt ore s-au chinuit, după care domnul doctor de acolo i-a spus că trebuie să îmi pună numele lui, pentru simplul motiv că dacă nu era el, eu nu mai existam. Și de aceea mai am și numele Emil”, povestește Gabriel Cotabiță.

Îndrăgitul artist spune că nu vrea să mai vorbească despre problemele foarte grave de sănătate pe care le-a avut anul trecut. „Eu vreau să uit tot ce a fost acolo, pentru simplul motiv că nu vreau să rămân agățat într-o întâmplare pe care am trăit-o și din care mi-am înțeles mesajul”, declară Gabriel Cotabiță, care are planuri mari acum: vrea să se însoare. „Nu poate să mai existe vreo femeie pe lumea asta care să poată să îi ia locul, pentru că ea a dat un test pe care l-a trecut nu cu brio, ci cu magna cum laude”, spune artistul despre iubita lui, Alina.

LASĂ UN COMENTARIU