Horia Moculescu, despre Alexandra Velniciuc: „De două ori m-a salvat de la moarte“

Sâmbătă, 25 februarie 2017, de la ora 22.00, îndrăgitul compozitor Horia Moculescu îi este alături fiicei sale, Nidia, într-un interviu extrem de sincer şi dureros deopotrivă, acordat Oanei Turcu în emisiunea “Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.

horia moculescu refresh by oana turcu antena stars

De curând, Nidia a suferit o intervenţie chirurgicală care i-a schimbat viaţă: „Nu mai poate avea copii decât printr-o fertilizare in vitro”, a povestit Horia Moculescu, însă fiica sa a completat imediat: „Nu am fost niciodată tristă, pentru că niciodată nu mi-am dorit copii cu adevărat! Am 26 de ani şi încă vreau să mă alint cu tata prin casă”, a mărturisit Nidia.

„Nu ţin minte să fi avut nevoie de o mamă”, spune Nidia, punând accent pe relaţia minunată pe care o are cu tatăl său.

Alexandra Velniciuc, prietenă de nădejde atât a tatălui, cât şi a fiicei, omul care i-a fost alături Nidiei în toate momentele importante din viaţă, nu putea lipsi de la întâlnire. „De când o cunosc, m-a sprijinit”, a spus Horia Moculescu, făcând referire la Alexandra.

„De două ori m-a salvat de la moarte. Am făcut două crize de colecist, din care a doua era gata-gata să se transforme într-o pancreatită”, a mărturisit artistul, iar Alexandra a completat: „Vezi un munte de om pe care nu reuşeam să îl opresc din tremura. Ceva înfiorător“.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here