Ime a prezentat un cover al piese „Hotline bling“

IME, pe numele său real Cristina Marinescu, este o tânără interpretă din Constanţa, care s-a făcut remarcată ca parte componentă a grupului Blaxy Girls, alături de care s-a bucurat de un succes imens, fiind premiată şi aclamată la scena deschisă în faţa a mii de spectatori.

IME

După desfiinţarea trupei, IME a pornit într-o aventură solo, punându-şi în valoare talentul printr-o serie de cover-uri, care prezintă o artistă puternică gata să cucerească publicul de la primele note.

După cover-urile de succes pentru piesele “Zaraza” o reinterpretare modernă a celebrei romanţe interbelice, şi a celebrului hit, ajuns la aniversarea a 20 de ani de la lansare, “Wannabe” a trupei Spice Girls, urmează o altă piesă care a reuşit să doboare recorduri, “Hotline Bling”.

“Îmi place Drake şi am vrut tare mult să fac un cover după “Hotline Bling”. Când i-am propus lui Andrei Murariu a fost încântat şi ca de fiecare dată a ieşit exact ce îmi doream. Este al treilea cover la care lucrez cu Florin, regizorul, şi este unul dintre cei mai talentaţi oameni cu care am ocazia să colaborez. La filmări a fost really fun, echipa e extraordinară, cu o energie mişto”, declară IME despre noul cover şi videoclip care îl însoţeşte.

LASĂ UN COMENTARIU