Industria Muzicală Explicată, primul curs pentru artişti consacraţi şi debutanţi în muzică

Nu mai e niciun secret faptul că industria muzicală din România se află într-o permanentă schimbare, însă nu toţi cei care intră în această lume ştiu exact la ce să se aştepte.

Industria muzicala explicata-Anca Lupes_Cornel Ilie

Tocmai din dorinţa de a le deschide ochii şi de a-i face să-şi cunoască drepturile pe care le au, dar şi obligaţiile ca viitori artişti (sau manageri/agenţi de artişti) de succes, Anca Lupeş, “profesoara vedetelor”, pune la dispoziţie cursul “Industria Muzicală Explicată”, la finalul căruia participanţii vor şti din cine este formată echipa unui artist, cui se adresează prin muzica lor, de unde câştigă bani şi cum ar trebui să se promoveze un artist în funcţie de obiectivele pe care le are.

Cursul “Industria Muzicală Explicată” se află la cea de-a treia ediţie, primele două reunind oameni de radio, agenţi de booking, specialişti în comunicare, manageri de trupe, producători muzicali, instrumentişti şi artişti consacraţi.

Avându-i ca invitaţi speciali pe Edi Petroşel (Holograf), respectiv Cornel Ilie (Vunk), aceştia au interacţionat cu cursanţii, împărtăşindu-le din experienţa lor de scenă, dar şi din subtilităţile de negociere a contractelor artistice.

Ediţia a treia a cursului se va desfăşura în zilele 15, 16, 17 şi 22, 23, 24 septembrie, între orele 17:00 şi 21:00 şi costă de la 450 până la 490 lei, în funcţie de data rezervării unui loc.

La ediţiile anterioare au participat în calitate de cursanţi şi nume mai cunoscute din industria muzicală, precum Yanka (artist), Carina Sava (manager VAMA), Cristi Ochiu (manager Forward Agency), Tiberiu Albu (câştigător Vocea României), Dan Finţescu (Partydul Kiss FM), Andrei Chermeleu (artist Colors In Stereo), Vlad Dulea (solist trupa Atelier).

LASĂ UN COMENTARIU