Instanţa a hotărât: Adrian Sînă este Akcent

Scandalul legat de plecarea celor doi membri Akcent, Sorin Brotnei şi Mihai Gruia, a fost rezolvat în instanţă, unde cererea de interzicere a folosirii numelui Akcent a fost considerată ca fiind nefondată.

adrian sina akcent instanta

Trupa Akcent a fost creată de Adrian Sînă în anul 1998, alături de Ramona Barta, fiind unul dintre primele duo-uri ce promovau muzica house în România. În anul 2002, casa de discuri Roton a decis să reinventeze proiectul printr-un boyband în care Adi a rămas lider, el fiind cel care scria muzica şi versurile alături de Marius Nedelcu.

În anul 2013, casa de discuri Roton şi Adrian Sînă au decis să ducă mai departe Akcent într-o nouă formulă, fără Mihai şi Sorin, din mai multe motive: lipsa de implicare a acestora în proiect, răfuielile personale şi lipsa comunicării dintre ei.

Cei doi foşti membri Akcent au încercat să obţină interzicerea numelui Akcent de către Adrian şi Roton, însă cererea lor depusă în luna septembrie a fost respinsă deoarece brand-ul nu le aparţine, fiind deţinut de casa de discuri şi trupa a fost creată inaintea apariţiei lor în formula de boyband.

„Voi, fanii, aţi crescut odată cu noi şi înţeleg că vreţi să vedeţi şi să ascultaţi ceva nou, ceva mai matur. Am pus tot sufletul meu în noul album ce va fi lansat anul viitor, păstrează ceva din sound-ul Akcent, însă vine cu o nouă atitudine şi merge la următorul nivel. E un drum nou pe care vreau să-l parcurgem împreună, ca până acum“, a scris pe Facebook Adrian Sînă.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here