Jeff Beck a lansat albumul „Loud Hailer“

Jeff Back lansează “Loud Hailer”, primul album după o pauză de 6 ani, ce va fi disponibil pe Atco Records, începând cu data de 15 Iulie.

Jeff Beck

“Loud Hailer” face referinţă la un megafon, şi este un titlu perfect pentru un album căruia nu îi este frică de sinceritate şi expresivitate şi care combină sunetul fluid instrumental cu lirica puternică din versurile pieselor.

Jeff Beck declară “îmi doream să iau o poziţie clară faţă de unele lucruri care se întâmpla astăzi în lume, şi mi-a plăcut foarte mult idea de a folosi acest instrument pentru a mă face auzit”. Primul single de pe album, “Live In The Dark” va fi lansat în curând.

Pentru cele 11 piese de pe “Loud Hailer”, Beck a colaborat cu două voci feminine, cântăreaţa Rosie Bones şi chitaristă Carmen Vandenberg. Despre întâlnirea cu Carmen, Jeff declară că a fost cucerit de la prima audiţie, şi procesul de creaţie a decurs extrem de rapid, 5 piese în 3 zile.

Beck a produs “Loud Hailer” împreună cu Filippo Cimatti, iar alte contribuţii aduse albumului au venit din partea toboşarului Davide Sollazzi şi a basistului Giovanni Pallotti.

Beck va porni într-un turneu în Statele Unite cu câteva zile înainte de lansarea albumului. În cadrul acestui turneu, pe data de 10 august, Beck va celebra într-un concert special alături de invitaţii săi, în Hollywood Bowl, frumoasa aniversare a 50 de ani de carieră.

Pe parcursul acestei jumătăţi de secol în industria muzicală, Beck a reuşit să câştige numeroase premii şi să doboare recorduri. A fost de două ori introdus în Rock & Roll Hall of Fame, prima dată ca parte a trupei Yardbirds în 1992 şi a doua oară solo, în 2009. Rolling Stone l-a numit unul dintre “100 Greatest Guitarists of All Time”, Jeff a câştigat 8 premii Grammy de-a lungul carierei sale, şi a împărţit scena cu cei mai mari artişti din lume: Stevie Wonder, Buddy Guy, Tine Turner precum şi Mick Jagger.

În paralel cu lansarea albumului, Jeff pregăteşte şi prima sa carte biografică, BECK01 (Genesis Publications, jeffbeckbook.com) Disponibilă de pe data de 12 Iulie, aceasta va relata pasiunea lui Beck pentru rock ’n’ roll.

BECK01 este o carte personalizată, luxos copertată în piele şi aluminiu, fiecare copie fiind însoţită de autograful lui Jeff, ce va conţine peste de 400 poze rare şi nepublicate până acum. BECK01 este un manuscris original care înregistrează o istorie muzicală aparte.

LASĂ UN COMENTARIU