Katy Perry, vizită privată în Cuba

Cântăreața americană de muzică pop Katy Perry s-a aflat, în cel de-al doilea weekend din luna octombrie, într-o vizită privată în Cuba, alăturându-se astfel listei de celebrități care au vizitat insula de la dezghețul diplomatic dintre SUA și autoritățile cubaneze, relatează Agerpres.

katy perry vizita cuba

Artista californiană a vizitat sâmbătă seară Fabrica de Arte Cubano, cu sediul la Havana, ce-și propune să promoveze operele artiștilor din toate ramurile artei, a informat online ziarul oficial Granma.

În cadrul acestei scurte pauze a turneului său Prismatic World Tour, desfășurat în America Latină, vedeta americană s-a interesat de educația artistică din școlile cubaneze, au subliniat sursele.

Katy Perry a ajuns în insulă la o săptămână după vizita realizată în Cuba solistul legendarei trupe The Rolling Stones, Mick Jagger, care a suscitat o amplă vâltoare pe rețelele de socializare.

O altă vizită care a făcut valuri a fost cea a cântăreței din Barbados Rihanna, ale cărei poze făcute la Havana de celebra fotografă Annie Leibowitz au fost publicate în cel mai recent număr al revistei americane Vanity Fair.

LASĂ UN COMENTARIU