Keo nu vrea să renunţe la statutul de burlac: „Misty încearcă să-l convingă, dar el refuză“

În primăvara anului trecut, Keo a fost părăsit de Andreea Bălan, deoarece aceasta a aflat de relaţia pe care cântăreţul o avea în paralel, de mai bine de un an de zile, cu o altă artistă, Misty.

keo misty relatie nunta

La acea vreme Keo a decis că este timpul să rămână cu amanta, căreia îi declara, în toamna lui 2014, în direct la TV, iubirea eternă. De atunci şi până astăzi, în presă au tot apărut informaţii potrivit cărora Keo şi Misty nu ar mai fi împreună, însă apropiaţii celor doi le-au spus jurnaliştilor de la Spy News că artiştii se iubesc şi, deşi Misty îşi dorea foarte mult să devină soţia lui Keo, acesta din urmă nu doreşte să renunţe la statutul de burlac.

„Keo nu a cerut-o pe Misty de soţie. Ei spun că sunt fericiţi aşa cum sunt, dar cred că ea s-a şi resemnat. Nu se mai gândeşte deloc la căsătorie, chiar dacă doar la asta visa de când formează, oficial, un cuplu. Alexandra îl răsfaţă mereu pe Keo, îi găteşte mâncarea lui preferată şi se înţeleg foarte bine, doar că nu par a se grăbi foarte tare către altar, sau cel puţin Keo nu a făcut nimic în acest sens. Probabil că nici nu vrea să renunțe la statutul său de burlac. Oricât ar încerca Misty să îl convingă, el nu și nu“, a spus un apropiat de-al celor doi.

LASĂ UN COMENTARIU