Ştefan Bănică va susţine, la cererea publicului, al treilea concert de Crăciun

Pentru al 15-lea an consecutiv, Ștefan Bănică susține la Sala Palatului seria Concertelor Extraordinare de Crăciun, o tradiție fără egal în industria muzicală românească. Cererea mare de bilete a făcut ca și în acest an să se suplimenteze numărul de concerte anunțate inițial.

Stefan Banica - Concert Craciun - AFIS

Astfel, publicul va petrece trei seri de neuitat împreună cu Ștefan Bănică și invitații săi, pe 9, 10 și 11 decembrie, de la ora 19:30.

Familiile și prietenii se reunesc la Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică, pentru a intra în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă. Concertul de Crăciun marca Ștefan Bănică este cel mai așteptat eveniment al lunii decembrie, fiind cea mai longevivă tradiție muzicală din România și una dintre cele mai complexe producții de gen. Proiectul început în urmă cu 15 ani a devenit unul de referință în showbiz-ul românesc. Astfel, Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică a făcut istorie, atingând recorduri imposibil de egalat de un alt artist român, atât ca număr de spectatori – aproximativ 300.000, cât și ca număr de concerte sold-out (58 show-uri de Craciun), însumând 116 ore de muzică live.

Concert Extraordinar de Crăciun – Ștefan Bănică! Muzică live, lumini spectaculoase, ecrane uriașe, efecte speciale, invitați-surpriză, zeci de dansuri și interpretări impresionante, într-una dintre cele mai complexe producții muzicale din România! Pe 9, 10 și 11 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului!

Biletele se gasesc la Sala Palatului, Stația de Metrou Unirii 2 și online, pe eventim.ro, bilete.ro, bilet.ro, blt.ro, ticketnet.ro, bilete.salapalatului.ro, vandbilete.ro.

LASĂ UN COMENTARIU