La concertul lui Mărgineanu din octombrie, fiecare spectator va primi cadou noul album ar artistului

Mihai Mărgineanu va lansa noul său album, “Teatru minciuna”, în cadrul concertului “Haimanelele şi Doamna”, pe care îl va susţine pe 2 octombrie, chiar de ziua lui, la Cinema Patria.

Mihai Margineanu - Haimanalele si Doamna

Fiecare spectator de la Cinema Patria va primi cadou de ziua lui Mihai Mărgineanu albumul “Teatru minciuna”, pe care acesta îl va lansa chiar în cadrul spectacolului, dar şi volumul de poezii ale lui Iulian C. Marin, cel care semnează şi versurile a două dintre cântecele pe care spectatorii le vor ascultă, în premieră, la acest concert (“Teatru minciună” şi “Om de zăpadă”).

Unii dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai momentului-“haimanalele”, aşa cum îi denumeşte în glumă Mihai Mărgineanu, Michele Vişan-chitară solo, Kiba Dachi- chitară bass, Cristi Horia Sorin-vioară, Nicu Dumitrescu-percuţie şi Florin Ionescu-tobe – vor oferi, alături de Mihai Mărgineanu, un regal muzical spectatorilor prezenţi pe 2 octombrie, la Cinema Patria, în timp ce una dintre doamnele scenei româneşti va avea un moment special, chiar la debutul concertului.

Identitatea actriţei invitate în spectacolul “Haimanalele şi Doamna” nu a fost însă dezvăluită de Mihai Mărgineanu: “Haimanalele se ştiu. Rămâne să vedem şi cine este Doamna!”, spune cântăreţul.

O punere în scenă cu totul originală, artişti de calibru şi o muzică ce va transforma întreaga sală într-o uriaşă petrecere cu 1000 de invitaţi-toate acestea vor fi oferite spectatorilor de “Haimanalele şi Doamna” lui Mihai Mărgineanu în cele două ore ale show-ului de pe 2 octombrie.

Biletele se pot achiziţiona de pe vreaubilet.ro, de la standul VreauBilet din Unirea Shopping Center sau de la casa de bilete a Cinema Patria.

LASĂ UN COMENTARIU