Legendarul grup The Original Blues Brothers Band concertează în premieră în România

The Original Blues Brothers Band, una dintre cele mai iubite trupe din peisajul muzical mondial, recunoscută și pentru succesul uriaș al filmului ce îi poartă numele, va face show toamna aceasta la București. Concertul legendarului grup de muzicieni americani, reprezintă o premieră pentru iubitorii de blues din România și va avea loc pe 18 octombrie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00.

TOBB

The Original Blues Brothers Band au fost și sunt cap de afiș în cele mai importante festivaluri de Jazz și Blues din Europa, cum ar fi Nimes Fair în Franța, North Sea Jazz Festival în Olanda, Pistoia Blues Festival în Italia și Montreux Jazz Festival în Elveția. O experiență deosebită a avut loc în Paris, unde band-ul a oferit trei nopți de concerte sold-out fără precedent, în iubitul Olympia Theater, unde scaunele au fost scoase pentru prima dată în istoria sălii, în vederea acomodării numărului mare de persoane.

Alături de Steve Cropper “The Colonel” (chitară) și Lou Marini “Blue Lou” (saxofon), doi dintre fondatorii band-ului, vor fi prezenți actualii membri ai grupului, John Tropea “Smokin John” (chitară), Leon Pendarvis “The Lion” (clape), Eric Udel “The Red” (bass), Lee Finklestein “Funkytime” (tobe), Larry Farrell “Trombonius Maximus” (trombon), Steve Howard “Catfish” (trompetă), Rob Paparozzi “The Honeydripper” (voce și muzicuță), Bobby Harden “Sweet Soul” (voce) și Tommy McDonnell “Pipes” (voce și muzicuță), mari muzicieni care au colaborat cu nume internaționale, precum: Eric Clapton, Ray Charles sau Patti LaBelle. În această formulă excepțională îi vom putea aplauda pe 18 octombrie, la Sala Palatului, într-un show plin de exuberanță.

Povestea trupei a început în 1976, ca parte a show-ului de televiziune american Saturday Night Live, când actorii John Belushi și Dan Aykroyd au înființat o trupă pentru câteva sketch-uri în cadrul emisiunii. Proiectul a devenit unul de sine stătător, iar doi ani mai târziu grupul a lansat primul lor album, intitulat ”Briefcase full of blues”. La scurt timp au cucerit Hollywood-ul cu filmul ”The Blues Brothers”, unde au colaborat cu nume reprezentative ale muzicii jazz și blues precum James Brown, Ray Charles sau Aretha Franklin.

Biletele pentru concertul programat în data de 18 octombrie la Sala Palatului, au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. Organizatorii le recomandă spectatorilor interesați să profite de perioada de presale, valabilă în perioada 01.07.-01.08.2016, pentru a beneficia de un discount de 20% din prețul afișat.

Preţuri bilete:
VIP: 240 lei (Preţ presale), 300 lei (Preţ întreg)
Categoria I: 160 lei (Preţ presale), 200 lei (Preţ întreg)
Categoria II: 112 lei (Preţ presale), 140 lei (Preţ întreg)
Categoria III: 72 lei (Preţ presale), 90 lei (Preţ întreg)
Categoria IV: 52 lei (Preţ presale), 65 lei (Preţ întreg)

Biletele pot fi achiziționate de la standul Ticketnet din Unirea Shopping Center – etj.2, Sala Palatului, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, agențiile TUI Travel Center și Eurolines, sau online prin: ticketnet.ro, iabilet.ro, bilet.ro, bilete.ro, startickets.ro și eventim.ro.

LASĂ UN COMENTARIU