Leonard Cohen a lansat albumul „Popular Problems“, odată cu aniversarea celor 80 de ani de viață

Pentru a celebra împlinirea frumoasei vârstei de 80 de ani, artistul canadian Leonard Cohen a lansat un nou album – “Popular Problems”.

Leonard Cohen

La câteva ore de când a fost lansat, albumul “Popular Problems” ocupă prima poziţie pe iTunes în peste 20 de ţări, printre care: Austria, Elveţia, Belgia, Olanda, Suedia, Spania, Danemarca, Norvegia sau Portugalia şi se află în primele 5 poziţii în ţări ca Africa de Sud, Canada, Franţa, Germania şi UK.

Cel de-al 13-lea album al artistului conţine 9 piese, compuse alături de producătorul Patrick Leonard, în care inspiraţia compoziţională deosebită a lui Leonard Cohen se împleteşte extraordinar cu consacratul timbru de bariton.

După cum sugerează şi titlul, albumul abordează probleme cotidiene şi vorbeşte, despre durere, despre singurătate, despre condiţia omului şi despre lupta continuă din lume, în dragoste, în familii, între popoare şi reflectă lumea în care trăim.

Primul single extras de pe album este “Almost like the blues”, o metaforă pentru tortura resimţită din dorinţa de a ignora problemele din jur, îngheţarea sentimentelor, dar şi pentru izbăvire şi salvare.

De asemenea, în aceeaşi linie a aniversării celor 80 de ani, Harvey Kubernik va lansa cartea “Everybody knows” (Toată lumea ştie), o schiţă a vieţii lui Cohen şi un omagiu adus spiritului său creativ, care va conţine şi poze rare cu longevivul artist.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here