Loredana a filmat un clip inedit pentru piesa „Risipitor“

Loredana a filmat pe 3 septembrie un nou videoclip, pentru piesa „Risipitor”, un single cu un mesaj puternic, ce va fi lansat în curând, împreună cu MediaPro Music.

Loredana - Reveria

Filmările videoclipului au avut loc în Buftea şi au durat 16 ore, în regia lui Dragoş Buliga, cel care şi-a pus semnătura şi pe serialele „Las Fierbinţi” şi „O săptămâna nebună”. Mai mult decât atât, decorul a fost realizat de echipa de scenografi a celor două seriale. Lori a mai lucrat cu acelaşi regizor şi pentru videoclipurile pieselor „Tzuki” şi „Viva Mamaia”.

„A fost o zi de filmare lungă, venită după multe concerte, filmări pentru ‘Vocea Romanieia€™ şi lucrul la celelalte proiecte muzicale pe care le pregătesc pentru această toamnă. Am încercat să fac un videoclip special, surprinzător şi sper să va placă ce va ieşi. Nu risipiţi dragostea!”, a spus Loredana.

Loredana Reveria

Noul videoclip prezintă o luptă între artistă şi alter ego-ul ei masculin, ocazie cu care Loredana a adoptat o atitudine masculină, care o prinde de minune. Ţinutele Loredanei au fost asigurate de Radu Mădă, de machiajul artistei s-a ocupat Alex Abagiu, iar coafurile sale au fost realizate de Sorin Stratulat.

Pe lângă noul videoclip, Loredana pregăteşte un nou concert de excepţie la Sala Palatului, ‘Reveria'”, unde va cânta pentru al treilea an consecutiv. Evenimentul va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 20.

„Viaţa este până la urmă o iluzie, tot ceea ce contează este momentul şi asta vreau să surprind în acest spectacol, puterea momentului şi bucuria de a împartasi pe viu, live, acel moment care nu se mai poate repeta”, a spus artista despre show-ul pe care îl va susţine la sfârşitul lunii viitoare.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here