Loredana, antrenoare și după „Vocea României“

Loredana, antrenoarea de la Vocea României, nu este numai o artistă desăvârșită, care a lansat zeci de hit-uri și s-a reinventat de fiecare dată, ci și o profesoară de excepție atât pentru elevii de la Atelierul de Muzică, cât și pentru concurenții din echipa sa din cea mai bună competiție a vocilor.

Loredana

„Acesta este cel mai tare sezon de până acum Vocea României! Am o echipă beton, care mă inspiră și mă motivează! Am continuat să lucrez cu toți cei care au fost în echipa mea și să le fiu aproape în măsura în care și ei și-au dorit! Oana Brutaru, care a fost în primul sezon în echipa mea, este vocal coach al echipei mele în acest sezon și profesoară de canto la Atelierul de Voce și Muzică, pe care l-am creat anul trecut. Împreună cu Marius Marin, Ilinca Băcila, Cristi Nistor și Maria Hojda am colindat România în turneele mele, ei fiindu-mi alături pe scenă”, a spus Loredana.

Pe lângă activitatea intensă alături de Loredana Groza, Oana Brutaru va lansa în toamnă și o piesă solo. În momentul de față, ea scrie și compune piesa și lucrează la un proiect împreună cu un alt concurent al edițiilor anterioare Vocea României, Max Dragomir.

“Vocea României a fost o oportunitate excelentă să mă descopăr și să am încredere că sunt pe drumul cel bun. Faptul că am fost atât de inspirată și am ales-o pe Lori mi-a confirmat și mai mult că ăsta e drumul meu. E tot ce și-ar putea dori cineva – să învețe de la cei ma buni. După participarea la Vocea României, am ramas alături de Loredana, în backing, și am luat lecții de tehnică vocală de la ea și de la Lucia Ciobotaru. Cred că ce m-a ajutat pe mine foarte mult a fost că am crescut constant, experiența de viață și cea de scenă ale Loredanei au fost două lucruri care au contat în parcursul meu profesional. Cred că îmi lipsea încrederea că pot, iar ea a știut să mă ajute în permanență. În prezent, lucrez la proiectul meu, în același timp predau, cânt, sunt vocal coach la Vocea României pentru echipa Loredanei și ușor, ușor ne pregătim pentru Sala Palatului. O să fie o toamnă plină, dar frumoasă. Abia aștept!“, a declarat Oana Brutaru.

Marius Marin a fost și el implicat în proiectele Loredanei, cei doi au lucrat împreună și au avut mai multe colaborări. Marius a semnat cu un label de muzica, iar în momentul de față a terminat de lucrat a treia piesa din cariera sa, o piesa în care are foarte mare încredere. Marius compune și se pregătește intens pentru cât mai multe piese bune pe viitor.

“Experiența mea de la Vocea României a fost și va rămâne unică. Am învățat ce înseamnă scena și un public exigent, ce te obligă oarecum să uiți de emoții și să oferi tot ce ai mai bun. După Vocea României am avut plăcerea să particip la concertele din cadrul turneului Magic al Loredanei, o altă ocazie pentru mine de a lua contact direct cu publicul, de a mă obișnui cu el și de a face parte dintr-o echipă cu adevarat profesionistă. Vocea României a făcut toate astea posibile și mai mult. M-a ajutat să ajung în fața oamenilor, să mă cunoască și să mă dezvolt ca artist.”, a declarat Marius Marin.

LASĂ UN COMENTARIU