Loredana, de la scenă, la catedră: artista se va afla faţă în faţă cu viitoarele vedete ale muzicii

Loredana îşi va împărtăşi secretele muzicale tuturor copiilor care vor vizita Atelierul de Voce şi Muzică. Artista lansează o invitaţie în lumea magică a cântecului şi îi provoacă pe cei mici să îşi descopere talentul muzical sau pur şi simplu să îşi petreacă ziua în compania sa şi a profesorilor deja cunoscuţi de la Atelierul de Voce şi Muzică, în perioada 6-10 aprilie, dedicate programului “Şcoala Altfel”.

Loredana

“Nimic nu e greu, atunci când visele sunt îndrăzneţe. Tehnica vocală completă (CVT) m-a schimbat nu doar prin modalitatea de predare, cât şi dincolo de scenă. Profesorul şi elevul sunt egali, iar în CVT nu există situaţie care să nu poată fi soluţionată. Vocea răspunde imediat atunci când tehnica este folosită corect”, a spus Lucia Ciubotaru, profesor autorizat CVT.

Oana Brutaru, vocal coach, a declarat: “Sunt bucuroasă că pot transmite această tehnică vocală revoluţionară, tuturor celor care doresc să crească din punct de vedere muzical şi artistic. Sunt convinsă că putem ajuta şi inspira cât mai mulţi oameni, indiferent de vârstă”.

“Vreau să ne depăşim barierele impuse de propria persoană şi să dezvoltăm capacităţi nebănuite. Tehnica vocală completă m-a ajutat să mă descopăr şi să trec peste momentele dificile din concursul Vocea României, unde am ajuns până în finală. Dincolo de această experienţă, m-a inspirat şi mi-a lărgit orizontul”, a explicat şi Maria Hojda.
Monica Goicea, profesor de vioară: “Pe durata cursurilor urmăresc să îmbin metoda de predare a instrumentului cu abordarea unei posturi cât mai relaxate, în timpul cântatului. Plictiseala şi rigiditatea nu îşi au locul atunci când studiem vioara, ci transformăm învăţatul într-o pasiune pe viaţă”.

Simona Strungaru, profesor de pian: “Cântatul la pian ne ajută să dezvoltăm capacitatea de concentrare şi de selectare a celor mai importante informaţii. La fiecare curs încerc să pun accent pe formarea unei tehnici instrumentale solide, în care dragostea pentru sunet să primeze şi să stimuleze imaginaţia sonoră”.

Pe 25 aprilie, adulţii pasionaţi de muzică vor avea şansa să fie antrenaţi de Lucia Ciobotaru, profesor autorizat CVT şi cea care îi este alături Loredanei pentru pregătirea scenică. Din program nu vor lipsi workshopuri CVT şi un masterclass pentru cântăreţi. Ulterior acestei date, reprezentaţii şcolii vor anunţă o zi dedicată şi actorilor sau cântăreţilor de teatru, care vor avea la dispoziţie cursuri speciale de CVT. În limita locurilor disponibile, workshopurile vor fi gratuite, atât pentru părinţi, profesori, copii, cât şi pentru avansaţi.

În lunile februarie și martie, Loredana a fost plecată în turneu cu show-ul “Reveria”, prin mai multe orașe din România, dar și în Chișinău. Mai mult decât atât, Loredana pregătește un nou single, ce va fi lansat în curând.

LASĂ UN COMENTARIU